PREȚURI… Apartamentele din Vaslui au ajuns să coste enorm, aproape cât în orașele mari din țară: Iași, Constanța, Timișoara. Cele mai scumpe sunt în zona Traian, o zonă aproape “exclusivistă”, unde locuințele cu trei camere pornesc de la 65.000euro, iar cele cu patru camere, de la 80.000 euro. Spre exemplu, în această perioadă, un vasluian vinde un apartament de 100 mp utili, complet mobilat, cu 100.000 euro. Un alt vasluian vinde un apartament de 85 mp utili, în aceeași zonă, cu 90.000 euro. Ambele blocuri sunt construite în anii ’90, iar prețurile sunt mai mari chiar și decât cele din blocurile noi. Tot în zona Traian au început, la debutul acestui an, lucrările la un ansamblu rezidențial în cadrul căruia apartamentele s-au vândut deja la prețuri între75.000-80.000 euro (n.r. pentru o suprafață construită de 102 sau 107 mp). Blocul va fi finalizat în anul 2022 și va fi dotat cu centrala termică proprie în condensație, tâmplărie PVC premium, gresie, faianță și parchet.
Dacă în Constanța oamenii își pot cumpăra un apartament nou cu prețul de 1298 euro/mp, în Vaslui, zona Traian, apartamentele (n.r. construite în anii ’90) se vând și la preț de aproape 1200 euro/mp. Potrivit portalului olx.ro, un vasluian vinde un apartament 67 mp, cu bucătărie utilată, la preț de 75.000 euro. Și pentru locuințele din centrul orașului, vasluienii trebuie să scoată din buzunar zeci de mii de euro. Spre exemplu, un apartament la etajul 4, cu o suprafață utilă de 104 mp și în plin proces de renovare, a fost scos la vânzare la prețul de 85.000 euro.
Cel mai mare proiect imobiliar din Vaslui: peste 200 de apartamente pe locul fostei fabrici Movas
Prețurile la apartamentele vechi (n.r. construite în anii ’70, ’80, ’90) vor scădea, cel mai probabil, în Vaslui, odată cu finalizarea proiectului imobiliar din zona Movas. Lucrările la noul ansamblu rezidențial va cuprinde cinci blocuri, parcare subterană, puncte de recreere,săli de sport și multe altele. Primul bloc va fi amenajat chiar în fosta clădire de birouri a fabricii, întrucât structura de rezistență și planșeele sunt bune. Va cuprinde 24 de apartamente și va beneficia de toate dotările corespunzătoare. Termenul de finalizare va fi de 18 luni.Celelalte patru blocuri vor fi construite de la zero și vor avea zece etaje. Parterul va fi ocupat de spații comerciale, care, de asemenea, vor putea fi achiziționate de vasluieni. Investitorii sunt deschiși la orice sugestie venită din partea vasluienilor, atât în ceea ce privește suprafețele apartamentelor, cât și a ideilor de amenajare a spațiilor conexe sau chiar modalitățile de cumpărare. Potrivit unor surse, aceștia iau în calcul inclusiv varianta de a le oferi clienților opțiunea de a le cumpăra prin rate direct la dezvoltator, pentru a-i scuti, astfel, de drumurile la bănci. Este cea mai mare investiție imobiliară din Vaslui în ultimii 25 ani, care va transforma total zona Movas.
Se anunță măriri de preț. Apartamentele vor fi mai scumpe cu 25% în majoritatea orașelor din țară
În schimb, prețurile la apartamentele noi, cel mai probabil, se vor mări. Dezvoltatorii imobiliari spun că până la finalul anului, în majoritatea orașelor din țară, apartamentele vor fi cu 25% mai scumpe decât în 2020. Totul pleacă de la materia primă. Din a doua jumătate a anului trecut, prețurile materialelor de construcții au cunoscut o majorare agresivă, de circa 40%, la nivel internațional.Potrivit președintelui asociației de analiști financiari, CFA Romania, creșterea la materii prime este o tendință internațională.”Pe deasupra, mai există și fenomenul de inflație care până acum a fost destul de greu de sesizat, dar care cred că începe să își facă simțită prezența. Deci, asta pe partea de factori de creștere de preț, iar de cealaltă parte, este factorul de creștere a cererii pentru anumite tipuri de spații. Iar aici mă refer la spațiile rezidențiale și cele logistice. Chiar și în anul pandemic, cererea nu a scăzut, fie s-a menținut la același nivel, fie chiar a crescut”, a declarat Alexandra Smedoiu, președintele CFA Romania. Cei de la Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi atrag atenția că scumpirile au fost cauzate de mai mulți factori: pandemia a redus în mod forțat capacitățile de producție mondiale și a afectat fluxurile de transport internațional; majoritatea materialelor sau materiilor prime pentru construcții se importă: producatorii interni sunt foarte puțini și fie depind de importuri de materie primă din state non-UE (China, Turcia, Rusia), fie produc în cantități foarte mici sau o gamă redusă de produse.Potrivit președintelui ARCA, Vlad Vamesu, intervenția imediată a Guvernului în sprijinul sectorului construcțiilor este o chestiune de securitate națională.”Construcțiile reprezintă singurul sector cu o pondere importantă la realizarea PIB-ului în care capitalul companiilor este majoritar autohton. Intervenția imediată a statului este o problemă de securitate națională. Este necesară o abordare unitară la nivel de Guvern, problema nu trebuie lăsată la nivelul autorităților publice centrale și locale”, a precizat Vlad Vamesu.
Daca nu ar fi bugetarii a caror chirii se deconteaza, si nu ii intereseaza cat dau, sa vezi ce ajung chiriile in Vaslui la 500-600 de lei! .. Ca doar nu o sa aiba unu cu 1500 lei la patron sa plateasca 300 de euro pe luna, pe un rahat de apartament comunist.
Vasluiul este un judet atipic, o bulă de hoți, o dinastie, se vede pe ușile bugetarilor și pe listele de declarații de avere, sunt bani nemunciți, furați, e normal, toți își cumpără mai multe apartamente, hapsini după avere
Cumpara si ei, cred ca vor da inchirie ca afara. Ma sclavi prosti de la buget, afara sunt emigranti care muncesc si nu vor casa acolo de asta stau in chirie. Voi aveti veriga lipsa. Cine are loc de munca isi ia casa in rate, care nu, pleaca afara
altul care a fost la prashit in angliea si le stie pe toate. „afara” cand lucrezi la negru, cand stai 6 i ntr-un apartament, nu prea te califici pt mortgage asa ca singura soutie e chiria.
„sclavi prosti de la buget”? lenesul posmagi viseaza… vezi ca asta e nu e din angliea.
Nu-i prost cine cere… cine da. Cu banii astia iti faci casa sau iti iei una in italia, spania unde sunt locuri de munca, salarii de peste 400 de euro :)). Si cel mai important, guvernul nu a furat tara.