GHINION… În această după amiază a avut loc un accident rutier în comuna la Delești, soldat cu o victimă, rănită ușor. O mașină aparținând unei firme de curierat, a ieșit în decor și a intrat în șanț. În mașină se aflau șoferul și două pasagere, una dintre ele fiind însărcinată în trei luni. Gravida era în dreapta șoferului. A fost anunțat incidentul la 112, fiind solicitată o ambulanță, pentru femeia însărcinată, care a suferit un atac de panică, fiind si policontuzionata. La fața locului a fost trimisă de la ISU Vaslui o ambulanță de tip EPA (Echipaj de Prim Ajutor) care a acordat primele îngrijiri victimei si a transportat-o la spitalul din Vaslui. Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii.