NationalUltima ora

Accident cu patru maşini in Suceava

Duminică, în jurul orei 20.30, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, Marcel B., de 39 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat lateral o maşină parcată pe prima bandă de circulaţie. După impact a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune cu două autoturisme, conduse de Benone G., de 24 ani, şi Petru O., de 26 ani, localnici, care circulau din sens opus.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a lui Andrei C., de 21 ani, din municipiul Suceava, pasager în autoturismul condus de Petru O.

Şoferul care a provocat accidentul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat două probe biologice de sânge.

Petru O. şi Benone G. au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2013-11-25/Accident-cu-patru-masini-pe-Calea-Obcinilor-din-Suceava#ixzz2ljWJ2Qe7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button