
Artistul ar fi avut ocazia să-i îngheţe zâmbetul pe buze când ar fi nimerit într-un parc proaspăt reabilitat, unde plimbăreţilor le-ar fi mai uşor să stea la umbra stâlpilor de iluminat, mult mai mulţi şi mai vânjoşi decât piperniciţii copaci. Şi ar fi avut ocazia să se întrebe de ce stă tuflită ca o plăcintă în mijlocul parcului o imensă pârloagă fără lumină şi fără sistem de irigaţii! Nici n-ar fi avut nevoie de reflectoare, că dacă se aprindeau toate becurile din incintă, puteau să-l vadă şi cosmonauţii din spaţiu! Iar fanii lui ar fi putut încinge o petrecere cu dans în noroi. Care noroi? Păi, între gradenele amfiteatrului este plantată iarbă, udată cu aspersoare aduse special până acolo cu cheltuială din greu! Şi ca să nu se simtă spectatorii ca la Techighiol ori Lacul Sărat, se vor pune dale înierbate, dar asta mai durează! Bine măcar că s-au făcut rigole, altfel, în caz de ploaie zdravănă, apele încărcate de noroaie se duceau fix în Grădina Publică, asigurându-se astfel „irigarea şi îngrăşământul” necesar spaţiilor verzi! Absurd, dar adevărat!