Robert A., de 24 de ani, din Botoşani, a fost salvat ieri de intervenţia promptă a echipajului SMURD din Hârlău. Tânărul s-a accidentat şi a suferit mai multe traumatisme după ce a condus cu viteză autovehiculul Opel pe care îl deţine. Şoferul se afla pe raza localităţii Deleni şi circula dinspre Botoşani spre Hârlău pe DN 28, când, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Atunci, „un alt şofer a intervenit şi l-a scos din maşină, iar între timp autoturismul a luat foc. La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD de pe raza localităţii Hârlău şi, după ce i-a acordat primele îngrijiri şoferului, l-au transportat la spitalul din localitate“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD. Din primele cercetări ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, se pare că principala cauza a accidentului a fost viteza foarte mare cu care şoferul rula, rezultatul etilotestului dovedind că acesta nu consumase băuturi alcoolice. „Aseară, la ora 23.30, un şofer din Botoşani care se afla pe raza localităţii Deleni s-a răsturnat în şanţ pentru că nu conducea cu viteză adecvată. După ce a intrat în şanţ, maşina a luat foc şi a fost distrusă în proporţie de 90%. Şoferul a fost transportat la spital, dar ulterior a refuzat ajutorul medical“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.