Extern

A murit Victor Willis, liderul trupei Village People și vocea din spatele hitului „Y.M.C.A.”, folosit de Trump în campania sa electorală

Lumea muzicii disco a pierdut una dintre figurile sale emblematice odată cu moartea lui Victor Willis, membru fondator și lider al trupei Village People, în vârstă de 74 de ani.

Victor Willis, unul dintre fondatorii formației Village People și vocea care a dat viață unora dintre cele mai cunoscute piese ale muzicii disco, a murit marți, 30 iunie, la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de colegii săi de trupă, care au precizat că artistul s-a stins după o boală scurtă și agresivă.

„Suntem extrem de îndureraţi să anunţăm moartea lui Victor Willis, liderul formaţiei Village People. Victor a decedat la 30 iunie, în urma unei boli scurte şi agresive”, au transmis membrii formației pe pagina oficială de Facebook.

Născut la 1 iulie 1951, la Dallas, Victor Willis a studiat dansul și actoria înainte de a se muta la New York, unde și-a început cariera pe Broadway. A fost remarcat de producătorii francezi Jacques Morali și Henri Belolo în timpul spectacolului „The Wiz”, o adaptare a poveștii „Vrăjitorul din Oz”, iar aceștia i-au propus să participe la un proiect muzical care avea să se transforme rapid într-un fenomen internațional.

Așa a luat naștere Village People, formație în care fiecare membru interpreta un personaj inspirat din cultura populară americană. Victor Willis a devenit „polițistul” grupului și una dintre vocile sale emblematice, alături de cowboy, motociclist, muncitorul în construcții, șeful de trib indian și soldatul american…https://adevarul.ro/showbiz/muzica/a-murit-victor-willis-liderul-trupei-village-2540253.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button