A murit si a doua victimã a criminalilor din Lunca Banului

Pe 1 aprilie, bãtrânul a pãrãsit aceastã lume, la nici douã sãptãmâni dupã bãtaia primitã de la trei tineri din Lunca Banului. Pãrea cã îsi revenise, desi suferise rãni grave în altercatia cu tâlharii care i-au intrat în casã. Trupul sãu firav nu a rezistat, iar inima i-a cedat. Omul a murit în mâinile medicilor de la Spitalul municipal Husi. A apucat sã povesteascã prin ce au trecut el si concubina lui, pentru banii de înmormântare. „Au vrut sã ne omoare. Dãdeau în noi cu picioarele, cu pumnii si cu o coadã de secure. Ne-au cerut banii. Unul dintre ei îmi e nepot. Au rãscolit toatã casa pentru bani. Au vrut sã ne omoare, ca sã nu îi spunem la Politie. Atunc, eu m-am prefãcut mort. Nu m-am mai miscat. Mi-au dat un picior si au spus cã <<mosul a murit!>>. Dupã ce au plecat, am iesit în curte si am strigat la vecini. Tinca era moartã”, a declarat omul, la câteva ore dupã agresiune. Medicii au fãcut tot ce le-a stat în putere sã-l salveze pe Toader Mazilu. Zadarnic, însã. Partenera lui de viatã, Catinca Macarie, de 92 de ani, a pierit în chinuri groaznice în noaptea atacului, pe 22 martie. Atunci, trei golani din Lunca Banului, printre care si nepotul bãtrânului, au nãvãlit peste ei în casã si le-au cerut banii strânsi de înmormântare. Florin Nitã stia cã bunicul lui tocmai luase pensia si nu a acceptat niciun refuz. Bãuti si agresivi, cei trei i-au schingiuit ore în sir. Femeia nu a vrut sã renunte la agoniseala ei cu niciun chip. A plãtit cu viata sentru asta. Aproape 50 de milioane de lei vechi au gãsit, la cercetãri, anchetatorii în niste sosete bãgate într-o hainã. Daniel Ciobanu, Dãnut Ilie si Florin Nitã au aruncat securea într-o fântânã si au mers acasã sã se culce. Din pat i-a ridicat politia si i-a azvârlit direct dupã gratii. Sunt acuzati de omor deosebit de grav si riscã pânã la 25 de ani fiecare sau detentia pe viatã. Legistii vor stabili exact cauzele mortii bãtrânului.