A murit profesorul Ștefan Asandei de la Huși. Iată motivul care face ca decesul acestuia să fie și mai dureros

TRISTEȚE… Doliu greu la Huși. Fostul director al Liceului Agricol „Dimitrie Cantemir”, profesorul de Chimie, Ștefan Asandei, a încetat din viață. Pierderea acestui dascăl foarte bun, cu o înțelepciune aparte, a fost însă percepută de comunitatea locală cu și mult mai multă intensitate, datorită poveștii sale de viață, cea care l-a făcut și, cu siguranță, îl va încrusta în memoria urbei drept un exemplu de tată, cu o iubire paternă capabilă de orice jertfă. Profesorul Ștefan Asandei a avut un fiu, care, de la naștere, s-a confruntat cu probleme de sănătate. Copilul, acum adult, a avut mereu nevoie de o îngrijire specială, atentă, iar tatăl său, cu un devotament părintesc exemplar, și-a dedicat toată viața fiului său. Când trebuia ca băiatul să meargă cu masca de protecție prin oraș, ca să fie vigilent în privința stării sale de sănătate, tatăl său, care îl ținea de mână, își punea și el masca, fie din grijă, dar poate și dintr-o solidaritate, care îi înduioșa pe toți trecătorii. Din nefericire, acum 6 ani și soția sa s-a stins, aceasta fiind, de asemenea, un cadru didactic iubit. Și regretata profesoară Asandei își concentra viața toată pe fiul lor. De aceea pierderea ei a cântărit atât de mult. Acum, fiul a rămas singur pe lume și rugăciunile tuturor este ca acesta să poată cumva să ducă lupta aceasta pentru viață mai departe.
A fost de-a dreptul dureroasă vestea încetării din viață a profesorului Ștefan Asandei de la Huși. Și asta pentru că, pe lângă regretul pentru un dascăl bun, vrednic, cu o dăruire aparte pentru profesia sa, faptul că hușenii cunosc povestea cu fiul său bolnav, de care profesorul Asandei rămăsese să aibă singur grijă, a dat un accent dramatic situației. Băiatul, adult, a rămnas singur pe lume. Orice jertfă a putut face tatăl său pentru a-i fi bine, pentru a-i fi sprijin necondiționat, dar, iată că o boală nemiloasă l-a răpus și pe el. A trăit o durere mare acum 6 ani, când soția sa s-a stins din viață, dar a rămas puternic pentru copilul său. Din păcate, până aici l-a putut ajuta. De aici încolo, cu siguranță ambii dascăli vor veghea din ceruri la fiul lor iubit.
Mesajele sunt extrem de emoționante. Foștii elevi ai profesorului Asandei au doar cuvinte frumoase pentru dascălul lor
„Pentru absolvenții promoției 1993 ne-a fost mai mult decât un profesor, un diriginte, ne-a fost un prieten care era alături de noi în toate momentele bune și mai puțin bune. Ne sfătuia, ne îndruma pe fiecare către direcția pe care am putea să o urmăm în viitor ca oameni, să ne fie bine în viață. Nu am cuvinte să-mi exprim durerea de această veste tristă și să știe că noi, promoția clasei a XII-a Horticultură, nu-l vom uita niciodată! Dumnezeu să vă ierte, domnule diriginte Asandei Ștefan”, a transmis medicul veterinar Ionel Matei, consilier local. „Dumnezeu să-l ierte! Profesorul meu de suflet. Datorită dumneavoastră, ora de Chimie a fost preferata multora dintre noi. Mulțumim, domnule profesor, pentru toate lucrurile frumoase și pentru sfaturile părintești oferite”, a fost și mesajul lui Florin, un fost elev. „Dumnezeu să vă odihnească în pace, să vă fie țărâna ușoară! Mi-ați fost părinte, diriginte și tată, am învățat multe cu toate că nu mi-a plăcut Chimia, mi-ați dat multe sfaturi care m-au ajutat în viață. Și doamna dirigintă Asandei, care s-a dus mult prea devreme”, a fost unul dintre sutele de mesaje care au curs de la aflarea tristei vești.