A încetat din viatã profesoara Georgeta Salgãu

LA CELE VESNICE… Doliu în comuna Muntenii de Sus. A încetat din viatã profesoara Georgeta Salgãu, un om deosebit, devotat profesiei de cadru didactic. În cele peste trei decenii de activitate (1981-2018) la Școala Gimnazialã din Muntenii de Sus, a învãtat zeci de elevi tainele limbii si literaturii române. Si-a cîstigat nemurirea datoritã personalitãtii sale. Era neobositã si energicã implicându-se în nenumãrate proiecte, activitãti scolare si extrascolare, concursuri etc. Scoala a fost a doua ei casã si de aceea cu greu s-a adaptat perioadei pensionãrii, lucrând în sistem pânã în ultima clipã. A trãit întelept, blând, sincer si frumos, desi dureros de putin.

A absolvit Institutul Pedagogic din Bârlad (1975-1977) si Facultatea de Filologie din cadrul Institutului de Învãtãmânt Superior Suceava (1977-1981). A fost repartizatã la Scoala Muntenii de Sus, unde a rãmas în toti cei 37 de ani de carierã, pânã la pensionarea sa, în 2018. Profesor, cu gradul I, de limba si literatura românã, acoperind în timp diverse nevoi ale scolii si variate pasiuni: la începuturi – instructorul unitãtii de pionieri, apoi, sau în acelasi timp, bibliotecar, metodist, responsabil CDI, lider de sindicat (2000-2011). A initiat proiecte locale, regionale, zonale („Magicienii cuvântului” – 2011-2017). A coordonat proiectul multilateral Comenius (2008-2012) „Rãdãcini si aripi”, cu participarea Italiei, Greciei, Ungariei. A fost redactor al revistei scolii „Muguri în luminã” din 2001 si autor al volumelor de istorie si criticã literarã „Labirintul puritãtii” (2009) si „Raporturi intrafamiliale si interfamiliale în ciclul Hallipa” (2014).

„Sã îi fie zborul lin printre stele si sã o pãstrãm cât mai mult timp în amintirea noastrã!”

Colectivul scolii din Muntenii de Sus îsi iau rãmas bun de la profesoara si colega lor exceptionalã, care în urmã cu doar un an scria câteva gânduri pentru Monografia scolii, sub genericul <Viata ca un ceas>: „Am nimerit într-un tãrâm mitic, cu istorie si traditii puternice, cu oameni care se strãduiau sã le îmbine cu modernul care nãvãlea brutal peste ei. Trecutul si viitorul. Prezentul l-am construit si eu, firul Ariadnei mi-a fost dragostea pentru limba si literatura românã si, usor-usor, atasamentul pentru copiii pe care simteam cã trebuie sã-i duc spre perfectiune. Poate chiar am si reusit sã-i contaminez uneori cu mitul cãutãrii (de sine si de sens) si (de ce nu?) cu cel al reîntoarcerii eterne. Existenta, realitatea au fixat, ca-n titlul proiectului nostru de iesire în Europa, „în lume” (Comenius), „Rãdãcini si aripi”, aripi pe care noi, scoala, cu patimã, le-am înãltat deasupra cotidianului, dar si necesitatea de a reveni mereu la rãdãcini. Dupã noi, povestea se scrie singurã. 37 de ani mi-am împletit timpul personal cu cel al scolii, al copiilor, al lumii cu care m-am identificat. Curgerea ceasului nu a mai contat, anii s-au furisat fãrã subdiviziuni. Ceasul nu a mai contat”. „Dupã cum afirma Gabriel Garcia Marquez, <moartea nu vine odatã cu vârsta, ci odatã cu uitarea>. Sã îi fie zborul lin printre stele si sã o pãstrãm cât mai mult timp în amintirea noastrã!>, a transmis colectivul scolii din Muntenii de Sus.