Local

A început Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori. Astăzi se afișează rezultatele probei teoretice

COMPETIȚIE… Vasluiul este, în aceste zile, locul de întâlnire al celor mai buni juniori pasionați de fizică, chimie și biologie din România. Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, ediția a XIX-a, a început, iar cei 45 de elevi calificați din întreaga țară au intrat deja în focul competiției. Prima probă, cea teoretică, s-a desfășurat ieri, la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui. Astăzi, olimpicii susțin proba practică, iar în jurul orei 12:00 sunt așteptate rezultatele primei probe. După finalizarea probei practice, candidații își vor putea vedea lucrările de la proba teoretică și, dacă vor considera că este cazul, vor putea depune contestații. Mâine dimineață vor fi afișate rezultatele probei practice, iar elevii nemulțumiți vor avea posibilitatea de a contesta și aceste rezultate. Competiția este una cu miză importantă. Primii 15 elevi clasați vor fi incluși în lotul național lărgit, urmând să participe la pregătirea în vederea selectării reprezentanților României la etapa internațională.

Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori aduce la Vaslui 45 dintre cei mai buni elevi din țară, alături de profesorii lor însoțitori. Competiția reunește trei domenii fundamentale – fizica, chimia și biologia – și îi provoacă pe participanți să își demonstreze nu doar cunoștințele, ci și capacitatea de a le integra și aplica interdisciplinar. Olimpicii sunt cazați, împreună cu profesorii însoțitori, la Hotelul Racova din Vaslui, unde sunt asigurate micul dejun, prânzul și cina pe perioada competiției. Probele se desfășoară la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, unitatea de învățământ care găzduiește această ediție a olimpiadei și care asigură cadrul necesar desfășurării în condiții optime a concursului.

Doi vasluieni, în lupta cu cei mai buni juniori din țară

Județul Vaslui are doi reprezentanți în această competiție de elită. Este vorba despre Matei Cornea, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Huși, pregătit de profesorii Miluța Angheluș și Crăița Nacu, și Matias Dumitrache, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, îndrumat de profesorii Dorina Nemțanu, Octavian-Vasile Căroaie și Daniela Diaconu. Pentru Matei Cornea, participarea la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori vine după un parcurs spectaculos în competițiile școlare. Elevul din Huși a devenit campion național la Olimpiada de Chimie în 2025, când era în clasa a VII-a. Performanța a fost repetată și în 2026, când Matei a obținut din nou Premiul I la etapa națională a Olimpiadei de Chimie, desfășurată la Sibiu. Mai mult, vasluianul a obținut cel mai mare punctaj la proba teoretică și a primit și o medalie din partea Societății de Chimie din România. Palmaresul său nu se oprește însă la chimie. Matei s-a remarcat și la Olimpiada Națională de Fizică, unde a obținut medalie de bronz, dar și la matematică, unde a primit mențiune de onoare la etapa națională și, ulterior, medalie de bronz. Matias Dumitrache este, de asemenea, un elev excepțional, olimpic la mai multe discipline. Anul acesta a câștigat o medalie de argint la Olimpiada natională de astronomie și astrofizică și o mențiune la etapa națională a Olimpiadelor din aria curriculară Tehnologii – Domeniul Educație tehnologică.

Astăzi, de la sala de concurs, la Muzeul „Vasile Pârvan”

După proba practică și după afișarea rezultatelor probei teoretice, olimpicii vor avea parte și de un program mai relaxat. Astăzi, la ora 10:00, elevii și profesorii lor însoțitori vor pleca într-o excursie la Bârlad. Programul include vizitarea Muzeului „Vasile Pârvan” – Secția Științele Naturii, precum și a Planetariului și Observatorului Astronomic. Este, practic, o continuare a tematicii olimpiadei într-un cadru mai puțin formal, dar la fel de atractiv pentru niște elevi pasionați de știință. Participanții vor avea ocazia să descopere și o parte dintre obiectivele culturale și științifice importante ale județului Vaslui.

Inspectorul general școlar, prof. Cristiana Botan: „Calificarea la etapa națională reprezintă o recunoaștere a valorii”

ÎNCURAJĂRI… La deschiderea competiției, inspectorul școlar general al județului Vaslui, prof. Ana-Cristiana Botan, le-a transmis olimpicilor un mesaj de bun venit și de încurajare, punând accent pe valoarea lor și pe importanța unei competiții bazate pe corectitudine și fairplay. „Județul Vaslui are onoarea de a găzdui cea de-a XIX-a ediție a Olimpiadei Naționale de științe pentru Juniori, un eveniment dedicat excelenței, dialogului academic și spiritului competițional bazat pe respect și fairplay. Această prestigioasă manifestare, care reunește elevi de excepție din țară și profesori care le călăuzesc parcursul, reprezintă nu doar un prilej de afirmare a performanței, ci și o experiență memorabilă, desfășurată într-un climat de corectitudine și colaborare”, a transmis Ana-Cristiana Botan. Inspectorul școlar general a evidențiat și caracterul interdisciplinar al competiției. „Etapa națională a Olimpiadei de științe pentru Juniori evidențiază importanța unei abordări interdisciplinare, în care fizica, chimia și biologia se completează armonios într-un demers comun de explorare, înțelegere și explicare a lumii înconjurătoare. Prin cunoaștere, creativitate și spirit inovator se dezvoltă competențele de care societatea viitorului are nevoie”, a declarat aceasta. Cristiana Botan le-a transmis elevilor că, indiferent de rezultatul final, calificarea la etapa națională reprezintă deja o performanță. „Pasiunea voastră pentru cunoaștere, perseverența și dorința de a descoperi demonstrează că aparțineți unei generații capabile să construiască viitorul prin competență, responsabilitate și respect pentru adevăr. Indiferent de rezultatul competiției, calificarea la etapa națională reprezintă o recunoaștere a valorii, a efortului susținut și a potențialului vostru intelectual”, a mai transmis inspectorul școlar general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button