NESIMTIT Luni dupã-amiazã, politistii bârlãdeni au fost sesizati de cãtre personalul medical despre faptul cã la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” s-a prezentat o persoanã care a declarat cã a fost victima unui accident rutier, produs pe raza municipiului Bârlad. Politistii Biroului Rutier s-au deplasat la unitatea spitaliceascã, unde au identificat victima, o femeie de 77 ani, din municipiul Bârlad. În urma investigatiilor de specialitate, aceasta a fost diagnosticatã cu policontuzii prin accident rutier. Din verificãrile efectuate de politistii rutieri a reiesit faptul cã în cursul aceleiasi zile, în timp ce se afla în traversarea regulamentarã a strãzii Republicii, pe culoarea verde a semaforului electric, femeia a fost lovitã de un autoturism, al cãrui conducãtor auto a pãrãsit locul producerii accidentului. La scurt timp s-a reusit identificarea soferului nesimtit. Este vorba de Vasile Onilã, în vârstã de 55 de ani, din Bârlad. El este cercetat acum sub aspectul sãvârsirii infractiunii de pãrãsirea locului accidentului fãrã încuviintarea politiei care efectueazã cercetarea locului faptei, de cãtre conducãtorul vehiculului implicat într-un accident de circulatie. „Reamintim conducãtorilor auto cã aceastã faptã este prevãzutã si pedepsitã de articolul 338 din Cod Penal, cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Acestia trebuie sã înteleagã cã este important sã anunte producerea unui accident de circulatie si sã nu plece de la fata locului, nu numai de frica pedepsei prevãzute pentru o astfel de faptã, ci si pentru a ajuta victimele accidentului (în conditiile în care câteva minute în acordarea primului ajutor pot constitui diferenta dintre viatã si moarte)”, a declarat agent principal Alina Tonicã, responsabil mass-media în cadrul I.P.J. Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.