
Conform minutei Curții de Apel Iași din 19 septembrie, completul de judecată a admis propunerea de arestare provizorie pentru 15 zile a lui Iurie Manic în vederea predării în baza semnalării din Sistemul de Informații Schengen introduse de Biroul SIRENE Național din Franța în data de 20 octombrie 2025, în baza unui mandat european de arestare emis la data de 16 octombrie 2025.
Manic este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de deteriorarea sau degradarea bunurilor altei persoane, săvârșită împreună cu alte persoane, și subminarea moralului forțelor armate, cu intenția de a prejudicia apărarea națională, prevăzute de art. 322 – 1şi art. 413-4 din Codul penal francez, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de legea franceza este de 5 ani de închisoare. Manic a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vaslui, județ pe raza căruia se află punctul de frontieră prin care a încercat să intre în România și a fost depistat de polițiștii noștri de frontieră în baza alertei postate de francezi.
Manic are drept de contestație a arestării în termen de 24 ore de la pronunțare, dar până în acest moment portalul instanțelor nu arată că ar fi depus această cale de atac. Următorul teren al procesului este programat pentru 30 septembrie.
Procurorii au cerut în Franța închisoare pentru toată rețeaua
Faptele lui Manic și ale subordonaților săi, toți cetățeni din Republica Moldova, au ținut prima pagină a mass-mediei din Franța și a altor mari publicații europene în contextul războiului din Ucraina. Presa moldoveană scria, în luna aprilie a acestui an, preluând articole din Franța, că mare parte a rețelei a fost devoalată, iar Tribunalul Penal din Paris condamnase, în aceeași lună, șapte cetățeni moldoveni la amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 de euro. Această sumă era mult mai mică decât solicitările procurorului, care ceruse pedepse cu închisoarea de la optsprezece luni la trei ani.
Inculpații au fost acuzați că, la comanda Rusiei, au creat graffiti-uri care înfățișau sicrie cu inscripții ce făceau referire la conflictul ucrainean, iar acest caz făcea parte dintr-o serie de incidente legate de interferențe străine, inclusiv graffiti-uri cu stele albastre ale lui David în regiunea pariziană (doi moldoveni implicați), mâini roșii pictate pe Memorialul Holocaustului (patru bulgari condamnați) și capete de porc lăsate în fața moscheilor…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-a-fost-arestat-la-iasi-seful-unor-operatiuni-de-vandalism-coordonate-de-rusia-la-paris-acuzatia-autoritatilor-franceze-subminarea-moralului-fortelor-armate-cu-intentia-de-a-prej–1894228.html