A ajuns cu masina în stâlp de beat ce era!

Noaptea trecutã, un tânãr sofer bârlãdean a fost la un pas de moarte. Marius I., de 28 de ani, din municipiul Bârlad conducea un autoturism pe strada Republicii din localitate, iar din cauza neadaptãrii vitezei la conditiile de drum (carosabil umed), dar si a faptului cã se afla sub influenta bãuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra directiei de mers si s-a tamponat cu un stâlp de pe marginea drumului. Din accident nu au rezultat victime omenesti. „Tânãrul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de conducere pe drumurile a unui autovehicul de cãtre o persoanã care are o îmbibatie alcoolicã de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”, a precizat inspectorul principal Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Deja, în aceastã sãptâmânã, este al doilea sofer care rãmâne fãrã permis din cauzã cã a condus beat.