A adormit la volan si s-a trezit în stâlp

Ieri dimineatã, în jurul orelor 4.30, pe strada Republicii, din municipiul Bârlad, a avut loc un accident de circulatie soldat cu vãtãmarea corporalã gravã a douã persoane. Ion Dudeanu, 26 de ani, din comuna Pãdureni, conducea un autoturism, având sensul de deplasare Bârlad – Tecuci. La un moment dat, din cauza oboselii, tânãrul a pierdut controlul asupra masinii, care a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal. Ion Dudeanu a fost transportat la Spitalul de Urgentã din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu „traumatism toracic”. Tot la spital au ajuns si cei doi pasageri aflati pe bancheta din spate si anume Vasile Ungureanu, 59 de ani, din comuna Stãnilesti, diagnosticat cu „fracturã cubitus drept” si sotia sa, Lucica, 55 de ani, diagnosticatã cu „politraumatism, comã de gradul I”. Sotii Ungureanu au rãmas internati la spitalul bârlãdean. Culmea este cã masina în care se aflau cei trei a suferit, la plecarea din comuna Stãnilesti, în drum spre Bârlad, o avarie serioasã, soferul fiind nevoit sã se întoarcã din drum, la Husi, pentru a repara avaria ivitã. Din cauzã cã urma sã ajungã la Giurgiu, soferul a preferat sã stea toatã noaptea sã repare masina, apoi a plecat din nou spre Giurgiu. A ajuns doar pânã în stâlpul de pe strada Republicii.