CERCETÃRI Un bârlãdean în vârstã de 61 de ani riscã pedeapsa cu închisoarea, dupã ce s-a urcat bãut la volan, a accidentat o femeie de 55 de ani, iar apoi a pãrãsit locul faptei. Evenimentul rutier s-a petrecut la sfârsitul sãptãmânii trecute, pe strada Aleea Siret. Politistii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetãri la fata locului si au stabilit faptul cã Viorel H., la efectuarea manevrei de mers înapoi, a acrosat o femeie care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilã. Victima a fost diagnosticatã la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” Bârlad cu un traumatism cranio-cerebral. Dupã producerea accidentului, conducãtorul auto a pãrãsit locul faptei, fiind identificat ulterior de politisti. Acesta a motivat faptul cã a plecat de la locul producerii accidentului dupã ce a discutat cu victima, iar aceasta a afirmat cã nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Viorel H. a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Codului Rutier. „Pe lângã posibilitatea producerii unui accident rutier, soferii care conduc sub influenta bãuturilor alcoolice trebuie sã stie cã riscã si închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sanctiunea prevãzutã de lege pentru cei depistati în trafic cu o îmbibatie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetãrilor, permisul este retinut fãrã drept de circulatie. Sub aceastã limitã fapta constituie contraventie, iar sanctiunea este suspendarea exercitãrii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugã nouã puncte de amendã. Consumul de alcool este incompatibil cu activitatea de conducere a autovehiculelor, iar pe lângã faptul cã este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru sofer, pasageri si ceilalţi participanti la trafic crescând sansele de implicare într-un accident rutier”, a declarat subcomisar Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.