spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Copil al statului, crescut cu 90 de lei pe lună de o femeie din Mălini

- Advertisement -
O femeie din Mălini, în vârstă de 62 de ani, îngrijeşte o fetiţă abandonată şi luată în evidenţele Protecţiei Copilului Suceava de aproape opt ani, de când fetiţa abia împlinise doi ani şi jumătate. Până în anul 2008, femeia a fost asistent maternal profesionist. După ce i-a expirat atestatul de asistent maternal profesionist, în luna martie, femeia a solicitat reînnoirea acestuia, însă în şedinţa Comisiei pentru protecţia copilului Suceava, prin Hotărârea nr. 255/28.03.2008, s-a respins cererea. De doi ani, Victoria Luca o creşte pe Lidia Ionela Păun, fetiţa luată în plasament simplu, cu 90 de lei, bani pe care îi primeşte lunar de la stat.

Ne este frică să vorbim mai mult, să nu ne fie luată fetiţa”
„Bun. Nu mă mai primesc pe mine ca asistent maternal, dar de ce nu o ajută pe fată, măcar cu nişte alimente, haine, rechizite. Soţul meu are o pensie de 550 de lei şi nu reuşim să-i cumpărăm şi încălţăminte, cărţi şi tot ce are nevoie un copil de clasa a III-a. Nu ştiu de unde aţi aflat de cazul meu, pentru că eu nu mai aveam speranţă să fiu ajutată de cineva. Fetiţa este foarte ataşată de mine, nu concepe să fie luată de lângă noi, dar, în acelaşi timp, statul nu ne ajută cu nimic. Pe ea, nu pe noi. Ea nu are pe nimeni, dar este un copil foarte bun şi învaţă foarte bine. Ar fi păcat să fie lăsată de izbelişte. Ne este frică să vorbim mai mult, să nu ne fie luată fetiţa, şi să fie trimisă cine ştie unde”, ne-a povestit Victoria Luca.

„Mamă” pentru trei copii abandonaţi
Femeia a crescut în cariera ei de „mamă de profesie” trei copilaşi, printre care şi pe Ionela. Primul copil a fost luat în asistenţă maternală pe când avea un an şi şase luni, pe Ionela o creşte de la vârsta de doi ani şi cinci luni, şi un alt copil i-a fost dat în plasament pe când avea doar 11 luni. Unul dintre copiii crescuţi de Victoria Luca a fost înfiat de o familie din Italia, o altă fetiţă, Rebeica, a fost dată la un asistent maternal din Baia, care îi are în creştere şi pe ceilalţi trei fraţi ai minorei, pentru a nu fi despărţiţi.
Ionela fost abandonată de mama ei la naştere. În acest moment, femeia este stabilită în Spania şi are alţi doi copii mici. Ionela şi-a cunoscut mama naturală, care a vizitat-o acasă la asistentul maternal din Mălini. „Iniţial, mama naturală i-a promis că o va ajuta. A trimis în câteva luni nişte bani acasă, după care am aflat că mai are doi copii mici, şi, probabil, nu îşi mai permite nici ea. Nu a mai dat nici un semn de viaţă. Oricum, Ionela a spus că nu pleacă, vă daţi seama… este crescută de noi de mică”, ne-a mai spus femeia.

„Beneficiază de toate drepturile băneşti prevăzute de legislaţie”
Şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu, ne-a spus că Luca Victoria beneficiază de toate drepturile băneşti prevăzute de legislaţia în vigoare privind plasamentul de tip familial (simplu): alocaţia de plasament în valoare de 97 de lei/lună şi alocaţia de stat în valoare de 42 de lei/lună. „Doamna a solicitat măsura plasamentului simplu din anul 2008, atunci când şi-a pierdut calitatea de asistent maternal profesionist, iar minora Păun Lidia Ionela urma să fie luată în sistemul de protecţie de pe raza judeţului Teleorman. Această măsură se impunea deoarece mama copilului are domiciliul legal în municipiul Alexandria, jud. Teleorman. Legea prevede ca măsurile de protecţie să fie luate la domiciliul părinţilor, pentru ca minorul să fie mai aproape de mamă. Lidia fiind crescută de familia Luca de la o vârstă foarte mică, s-a ataşat de aceştia şi şi-a manifestat dorinţa de a rămâne alături de ei. Cunoaştem situaţia financiară a familiei, dar legea nu prevede alte ajutoare băneşti, singura modalitate de a o ajuta a fost găsirea unui sponsor. S-a găsit o persoană care în luna august i-a oferit o sumă de bani (200 lei RON). Pentru a o ajuta pe minoră şi în viitor, ar fi necesar găsirea unui sponsor care să contribuie lunar la cheltuielile necesare”, a mai spus directorul Tărnăuceanu.
Cei care o pot ajuta pe Ionela să îşi continue studiile în condiţii normale pot să sune la numărul de telefon 0740 170 069 (Victoria Luca – Mălini).
monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.