spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Au văzut de pe mal, neputincioase, cum soţii lor se îneacă

- Advertisement -

Dramă cumplită, greu de exprimat în cuvinte, pe malul iazului Lipoveni, iaz în care luni seară doi tineri au murit înecaţi într-o zonă adâncă, unde au ajuns cu o barcă pneumatică. Vasile Seserman, în vârstă de 25 de ani, şi Adi Serbiuc, în vârstă de 31 de ani, s-au înecat sub ochii soţiilor lor, care îi priveau de la mal şi care la început au sperat că aceştia glumesc când strigă după ajutor. Din păcate, ignorarea pericolului, dar şi ghinionul au dus la moartea prematură a doi tineri.

Filmul tragediei

Cei doi tineri şi soţiile lor au ajuns luni după-amiază la iaz, la Lipoveni. Ambii ştiau să înoate, iar la un moment dat le-au spus soţiilor că intră în apă, cu barca pneumatică cu care au venit la iaz. Ei s-au îndepărtat până la aproximativ două sute de metri de mal şi au sărit în apă să facă o baie. Practic, au relatat martorii, înotau pe lângă barcă, pentru a se prinde de aceasta în caz de nevoie. În momentul tragediei vremea s-a înrăutăţit brusc, a început să bată vântul şi s-au format valuri, care au dus barca către mal. Tinerii au început la un moment dat să strige după ajutor. Doi tineri de pe mal s-au urcat în barca adusă de vânt spre mal şi au încercat să ajungă la ei. „Ne-am dus cu barca după ei….. ei au sărit să facă baie, dar au apărut deodată valuri, că a început să bată vântul. Valurile au luat barca spre mal, ei au început să înoate după barcă, dar nu au reuşit să o mai ajungă. Au obosit…..”, a relatat unul dintre martorii care a încercat să-i salveze. Un al doilea, Alexandru Ivan, spune că a fost aproape de a ajunge la ei. Alexandru Ivan a declarat: „Strigau ajutor, ajutor…..am mers după ei cu barca. Ei au rezistat destul de mult, mai aveam zece metri să ajungem la ei şi s-au scufundat”. În stare de şoc, soţia lui Vasile Seserman a sperat iniţial că cei doi glumesc atunci când strigă după ajutor. Olivia Seserman a povestit: „La început, când strigau, am crezut că poate e o glumă… barca a venit spre mal şi doi băieţi s-au urcat pe barcă şi au plecat după ei, dar nu i-au mai găsit. Ei au sărit să facă o baie şi dintr-o dată au început valurile”.

Căutaţi şi pe parcursul nopţii, cu ajutorul unor proiectoare de mare putere

Dispăruţi în adâncuri, cei doi au fost căutaţi mai întâi de pompierii de la Detaşamentul Suceava. Cu căngi şi trei bărci pneumatice, prin iluminarea zonei cu proiectoare de mare putere, căutările au fost continuate, în noaptea de luni spre marţi, până în jurul orei 2.50. În scurt timp pompierii au realizat că misiunea de căutare este extrem de greu de realizat fără scafandri, deoarece apa este foarte adâncă. Încă de luni seară, colonelul Dan Hoffman, prim-adjunct al inspectorului-şef al ISU Suceava, anunţa că cel mai probabil se va apela la un echipaj de scafandri de la un alt inspectorat din ţară, singurul scafandru de la unitatea de pompieri de la Suceava fiind plecat la un curs de instruire. Ieri dimineaţă, începând cu ora 7.30, un echipaj de patru scafandrii de la ISU Vaslui a început căutările pe fundul apei, în zona unde se înecaseră cei doi.

Găsiţi de scafandri la aproximativ şapte metri adâncime

Sub ţipetele sfâşietoare ale soţiilor şi ale celorlalţi membri ai familiei, în jurul orei 10.00, scafandrii au recuperat trupul tânărului de 25 de ani, iar aproximativ 40 de minute mai târziu l-au scos la suprafaţă şi pe al doilea. Unul dintre scafandrii care au intervenit, plutonierul Gheorghe Cuculescu, a descris cum s-a petrecut operaţiunea. „Am făcut un poligon de căutare circular, în zona în care ştiam că s-a aflat barca şi la aproximativ zece metri distanţă am găsit prima victimă. Apoi, după mărturiile celor care au asistat la tragedie, ni s-a spus că următoarea victimă era mai în larg şi am mutat poligonul de căutare cu 15-20 de metri. La a şasea tură de căutări am găsit şi a doua victimă. Am găsit-o la şapte metri şi jumătate adâncime, iar fundul apei era foarte mâlos. Noi stăteam pe burtă, iar vizibilitatea era de până la 20 de centimetri, abia vedeam pe consola de scufundare cât aer mai aveam în butelii”. El a precizat că la suprafaţă, în zona în care s-au înecat cei doi, se manifestau curenţi, iar zona era una foarte periculoasă. De altfel, nu departe de locul tragediei, sunt mai multe mesaje de avertizare privind interzicerea scăldatului în iaz. Pentru scafandrii din Vaslui misiunea de la Suceava a fost a treia în decurs de ceva mai mult de o lună. Ei au mai intervenit în zilele de 10 şi 11 mai pentru căutarea a doi tineri înecaţi în râul Bîrlad, iar duminică, 24 iunie, pentru căutarea unui băiat de 13 ani, înecat în lacul Manţu, din comuna Tătărani, judeţul Vaslui.

Unul dintre tineri era solistul unei formaţii

Unul dintre tinerii morţi, Vasile Seserman, era solistul unei formaţii care cânta la nunţi, Folklor. El era absolvent al Şcolii de Artă „Ion Irimescu” Suceava, secţia canto, şi participase la spectacole concursuri, printre care „Vocea României”, “Ritmuri în mileniul III”, “Lalea de aur”, Megastar”. De asemenea, tânărul studia şi orga.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.