DEBUT EDITORIAL Scriitoarea Mãrioara Buraga si-a fãcut debutul editorial cu o lucrare în memoria pãrintilor sãi, Eugenia si Costache Buraga, din comuna Dãnesti.
Învãtãtori, scriitori, pasionati de traditie si folclor, sotii Buraga au devenit parte a culturii vasluiene, una dintre cele mai mari si cunoscute realizãri ale lor fiind Muzeul din Dãnesti. Costache Buraga a colaborat cu personalitãti din domeniul arheologiei ca Dan Gh. Teodor, Victor Spinei, Mircea Babes, Ioan Mitrea, Rica Popescu si Alexandru Andronic si a adus la luminã antichitãti valoroase din zona Dãnestilor, care dateazã tocmai din epoca bronzului. Dupã moartea lui, o micã parte din colectia pe care a detinut-o a ajuns la Muzeul Judetean Vaslui, unde a fost restauratã si expusã publicului. În cartea „Memoria unui muzeu”, Mãrioara Buraga, unul dintre cei zece copii ai sotilor Buraga, evocã diverse momente din viata si activitatea pãrintilor ei si descrie cum s-a înfiintat muzeul. Putini sunt cei care stiu cum, din dorinta de a intra în nemurire, de a realiza un act de culturã care sã-i pãstreze numele în cultura vasluianã si nationalã, iarna, cei zece copii ai învãtãtorului, umblau cu picioarele goale prin zãpadã, împreunã cu pãrintii lor, sã facã sãpãturi arheologice…” Muzeul era un punct de atractie al comunei iar tata era un bun amfitrion pentru toti cei care-i cãlcau pragul. Ne mândream si noi, mai ales cã lumea era foarte interesatã de casa-muzeu, rodul muncii epuizante a întregii familii. Era un fapt obisnuit sã fim vizitati de arheologi, etnografi, muzeografi, oameni de culturã si artã, ziaristi, oameni de radio si televiziune…Cei care semnau în jurnalul de impresii al vizitatorilor aduceau elogii muzeului si creatorului sãu Costache Buraga, dar nimeni nu bãnuia drama care se ascundea în spatele acestui muzeu. (…) Pe noi tata ne iubea în felul lui, dar cu o iubire numai de el înteleasã. Era foarte sever si autoritar. De multe ori o <<încasam>> fãrã vreun motiv sau cel putin asa vedem noi lucrurile. Aveam o mare fricã de el”, scrie Mãrioara Buraga.
Costache Buraga a fost o idee
„Costache Buraga a fost un om, a fost o idee, a fost gândire contopitã cu a celei ce-a fost jumãtatea lui, având mereu aceleasi dorinte si idealuri, dar, acum, când nu mai sunt printre noi, a rãmas doar ceea ce au fãcut si, poate cã, din când în când, cineva îsi va mai aduce aminte cã au fost cândva pe acest pãmânt iar acum ne vegheazã din cer împreunã cu îngerii. Dumnezeule atotputernic, tu le faci pe toate, noi gresim fatã de tine, fatã de semenii nostri, fatã de noi însine! Eu vreau iertarea ta si a celor care vor sã mã ierte”, scrie Mãrioara Buraga.
Sotiei mele, Eugenia Buraga
Muiere, muiere,
fu zgãul tãu leagãn vlãstarelor noastre …
Fu mreajã prea înmiresmatã
zvârlitã în calea simturilor mele
De sârgul ciolanelor tale
O strachinã veche se umple cu bruma
poftitã la ceasuri când vlaga din trup – încercatã- sleieste
Spre dânsa mã cheamã un zvon legãnat între buzele tale…
Ce vânturi nebune mã mai frãmântau fãrã tine…
Vâslire în sec este viata stingherã
Tot harul se iscã în tovãrãsie
Pustiului ducã – urmele umbrelor dintre noi doi!
Costache Buraga
