spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

ACCIDENT CUMPLIT!

- Advertisement -

O fetita si trei adulti, victime ale unui accident la Chicerea. Autoturismul in care se aflau cei patru a intrat pe contrasens, din motive necunoscute, si s-a infipt intr-un camion. Fetita a supravietuit pentru cateva ore. Soferul era profesor la liceul „Anghel Saligny”. Familia se intorcea de la cimitirul din Cozmesti.

Un fost director al Liceului „Anghel Saligny” a murit ieri impreuna cu sotia, cuscrul si o nepoata de sase ani intr-un groaznic accident produs la Chicerea. Profesor de matematica la acelasi liceu, Laurentiu Huzum (57 de ani) se afla in masina cu sotia Eleonora, nepotica de sase ani si cuscrul intr-un Logan, venind de la Cozmesti spre Iasi, iar in localitatea Chicerea s-a izbit violent de o autobasculanta Iveco. Membrii familiei se intorceau de la Cozmesti, unde au vizitat mormantul tatalui profesorului, ingropat in cimitirul din sat. Deoarece sotia profesorului trebuia sa ajunga la serviciu in Iasi, acesta a plecat precipitat de la eveniment, deoarece risca sa intarzie. Eleonora lucra ca invatatoare, dar si la un after school, locul unde trebuia sa ajunga ieri. Tragedia a avut loc in jurul orei 14, cand autoturismul in care se aflau cei patru a parasit deodata directia, a intrat pe contrasens si s-a ciocnit de un camion. Impactul le-a fost fatal tuturor pasagerilor din Logan. Politistii au precizat ca nu stiu deocamdata care au fost cauzele producerii accidentului. „Nu credem ca a fost vorba despre o depasire. Se fac cercetari in acest sens pentru a se elucida care au fost cauzele care au determinat soferul sa intre pe contrasens”, a spus Ana Maria Irimia, subinspector in cadrul Politiei.

Patru victime, doua ipoteze

La locul accidentului au venit mai multe echipaje SMURD si de la Ambulanta care au incercat zeci de minute sa resusciteze victimele, insa nu s-a mai putut face nimic pentru acestea. In urma coliziunii violente, Laurentiu Huzum, sotia si ruda acestuia au decedat, iar nepoata, cateva ore mai tarziu la spital. „La locul accidentului au fost gasiti trei adulti in stop cardio-respirator si un copil de sase ani in stare extrem de grava. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute la fiecare dintre pacienti, iar o ambulanta cu medic a transportat fetita la Spitalul de Copii «Sf. Maria» in stare de coma, pronosticul fiind unul rezervat. Adultii nu au mai putut fi salvati”, a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD. „Pacienta a ajuns la spital in stop cardio respirator, s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar in cele din urma nu s-a mai putut face nimic, iar copilul a decedat”, a declarat dr. Elena Hanganu, purtator de cuvant al Spitalului de Copii. Primarul comunei Tomesti spune ca victimele sunt rude cu el. „Laurentiu Huzum este unchiul sotiei fiului meu. Este tragic ce s-a intamplat. Din cate am inteles, sunt doua ipoteze pentru producerea accidentului. Prima ar fi ca a incercat sa depaseasca, deoarece a fost vazut depasind o coloana intreaga de masini, facand semne cu farurile si claxonand. A doua varianta ar fi ca a suferit un infarct si nu a mai putut controla masina”, a spus Stefan Timofte.

Colegii profesorului au ramas socati de veste. „Nu se poate! Laurentiu a murit? Nu are cum! Acum lucrez pentru comisiile de la bacalaureat. Era trecut in comisa de bacalaureat pentru matematica, dar in momentul asta nu pot spune daca l-am repartizat deja la centrul cutare. Ne cunoastem de la terminarea facultatii, fiind in aceeasi promotie cu sotia mea. Era un prieten drag, un om si un profesor extraordinar. A fost, de asemenea, mai multi ani un director extraordinar, si plin, si adjunct”, a spus Nicu Miron, inspector scolar de matematica. Laurentiu Huzum era profesor titular de matematica la Grupul Scolar „Anghel Saligny” din 1979.

Ambulante intoarse din drum

Imediat dupa accidentul de la Chicerea, echipajele medicale de urgenta au fost solicitate la un alt eveniment rutier, petrecut in zona Podu Iloaiei. O soferita incepatoare care se afla la volanul unui autoturism a incurcat pedala de frana cu acceleratia in momentul in care trecea peste calea ferata dintre localitatile Podu Iloaiei si Erbiceni, rasturnandu-se. In autoturism se mai aflau inca trei persoane, dar nu au fost ranite grav si au refuzat transportul la spital. In momentul apelului facut la numarul unic de urgenta 112 s-a precizat ca este vorba despre patru victime, astfel ca spre locul accidentului au plecat mai multe ambulante din Iasi si Podu Iloaiei. Primii ajunsi au fost paramedicii din Podu Iloaiei care si-au pornit camerele web in momentul in care au examinat pacientii. „Medicul coordonator din dispecerat a vazut pacientii si a putut evalua starea lor. Avand in vedere ca acestia au declarat ca nu au probleme si au semnat ca nu doresc sa fie transportati la spital, medicul coordonator a chemat ambulantele inapoi in Iasi, nefiind nevoie de ele”, a mai spus conf.dr. Cimpoesu.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

247 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.