National

Rezidențiat 2026. Aproape 10.000 de candidați la concurs. Care sunt cele mai căutate specialități și cum se desfășoară proba

Aproape 10.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat, care se va desfăşura în șase centre universitare. Cei mai mulţi sunt înscrişi la Medicină.

Concursul de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara şi va reuni 9.969 de candidaţi, mai puţini faţă de cei 10.147 înscrişi anul trecut. Ei vor concura pentru ocuparea celor 5.217 locuri şi 266 de posturi, conform News.ro.

Rezidențiat 2026. Cei mai mulți candidați, în București

În centrul universitar Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” vor susţine concursul de intrare în rezidenţiat cei mai mulţi candidaţi, peste 37% din totalul candidaţilor înscrişi la nivelul întregii ţări 3.736: 2.733 pentru domeniul Medicină, 725 pentru domeniul Medicină Dentară şi 278 pentru domeniul Farmacie.

La nivel naţional, pentru ocuparea celor 4.481 de locuri scoase la concurs pe domeniul Medicină s-au înscris 7.180 de candidaţi, pentru cele 491 de locuri alocate domeniului Medicină Dentară 1.855 de candidaţi, în timp ce pentru cele 245 de locuri din domeniul Farmacie s-au înscris 934 de concurenţi.

Rezidențiat 2026. Cum se desfășoară concursul

Concursul se va derula sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului şi o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore.

Acestea pot viza întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în 48 de ore de la depunerea acestora.

Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu.

Rezidențiat 2026. Când începe concursul

Candidaţii vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizaţi începând cu ora 8:30, pentru ca la ora 10 să înceapă concursul.

Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Sănătăţii, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2023/2024/2025.

Totodată, ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu….https://hotnews.ro/rezidentiat-2026-aproape-10-000-de-candidati-la-concurs-care-sunt-cele-mai-cautate-specialitati-si-cum-se-desfasoara-proba-2404750

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button