LocalMincinosu'

Zâna cea Bunã si cei doi pitici obraznici | PAMFLET

POVESTI DE ADORMIT HATERII… A fost odatã ca niciodatã, într-un tinut îndepãrtat, numit Vaslui, o institutie în care copiii trebuiau protejati, concursurile trebuiau cîstigate pe merit, iar functiile publice trebuiau ocupate de oameni priceputi. Cel putin asa scria în povestile oficiale. Dar, într-o bunã zi, în castelul Consiliului Judetean, si-a fãcut aparitia Zâna cea Bunã. O cunoasteti, desigur. Este chiar Zâna de la Surprize, Surprize. De data aceasta, însã, Zâna nu venise sã împace rude despãrtite de destin si nici sã ofere flori unor bunici uitati de lume. Venise sã vorbeascã despre protectia copiilor din Vaslui. La primirea distinsei oaspete, s-au prezentat doi dintre piticii de seamã ai tinutului: Piticul-Presedinte, Ciprian Trifan, stãpân peste Consiliul Judetean, si Piticul-Director, Dragos Cazacu, administrator al împãrãtiei numite DGASPC.

Numai cã Zâna nimerise într-un tinut cu o istorie mai complicatã decât cea din Albã ca Zãpada, cãci împãrãtia DGASPC fusese, de-a lungul timpului, în atentia publicului din cauza unor controverse, suspiciuni si acuzatii privind organizarea concursurilor si respectarea legii. Si, cum orice poveste cu pitici are nevoie de un al treilea personaj, sã nu-l uitãm pe Piticul Tãcut, fost parlamentar, Irinel Stativa. Om cu experientã în tãcerea parlamentarã, acesta a primit un nou rol în împãrãtia DGASPC, unul despre care se spune cã ar fi destul de generos remunerat.

Se pare cã Zâna a avut o rugãminte specialã pentru gazdele sale: sã nu publice nimic despre întâlnire pânã vineri. Motivul? Ar fi dorit sã dea chiar ea prima veste despre vizita la Vaslui si despre cele discutate acolo. Iar piticii, oameni ascultãtori si respectuosi cu dorintele zânelor, s-au conformat. Niciun comunicat, nicio fotografie, nicio vorbã. Probabil cã Piticul-Presedinte a dat ordin ca toti supusii sã pãstreze secretul, Piticul-Director a vegheat ca nimeni sã nu scape vreo informatie, iar Piticul Tãcut nici mãcar nu a trebuit sã-si schimbe obiceiurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button