Local

Guvernul Niculescu amână numirea subprefectului de Vaslui. Mihai Postolache s-a grăbit să-și anunțe singur victoria, însă decretul întârzie

AMÂNARE… Guvernul condus de Luca Niculescu a operat, în ședința de joi, 12 noiembrie, o serie de schimbări în conducerea prefecturilor din țară. Au fost aprobate eliberări din funcție, dar și numiri de noi prefecți și subprefecți în mai multe județe. Vasluiul nu se regăsește însă pe lista județelor vizate, ceea ce înseamnă că Mihai Postolache, propunerea Partidului Republican pentru funcția de subprefect, mai are de așteptat până când va putea ocupa oficial fotoliul promis.

Executivul a decis eliberarea din funcție a doi prefecți și a unui subprefect, precum și numirea a trei prefecți și a cinci subprefecți. Schimbările au vizat județele Brașov, Galați, Vrancea, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Neamț și Timiș. Pentru Vaslui, însă, ședința de Guvern nu a adus nicio veste. Nici numire, nici decizie oficială. Doar o altă săptămână de așteptare pentru cel care s-a instalat deja, pe rețelele de socializare, în viitoarea funcție. Graba lui Mihai Postolache de a deveni subprefect s-a văzut zilele trecute, când acesta a ales să-și anunțe singur viitoarea numire pe Facebook, comportându-se ca și cum Guvernul Niculescu a luat deja decizia. Iată că realitatea se dovedește mai puțin grăbită decât entuziasmul lui Postolache: fără o hotărâre oficială, funcția rămâne, deocamdată, vacantă. Rămâne de văzut când va ajunge Guvernul Niculescu să includă și Vasluiul pe lista schimbărilor din prefecturi și dacă Mihai Postolache va primi, în cele din urmă, confirmarea pe care s-a grăbit să o sărbătorească în mediul online.

4 comentarii

  1. E un fel de CG și ăsta… „Subprefectul ales…” 🤭 „Decretul de numire anapoi!…” 😁

  2. De la AUR la Republicani și într-o funcție de reprezentare a unui guvern PSD….

    Dom*le România este țara tuturor posibilităților!

    🇷🇴 🇷🇴 ALEGERI ANTICIPATE 🇷🇴 🇷🇴

    Reprezintă o soluție eficientă dacă se dorește cu adevărat REFORMAREA clasei politice din România, dar care este condiționată de implementarea a cel puțin 3 măsuri legislative:

    1. să fie stopata finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul statului;

    2. se vor implementa rezultatele referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari.

    3. donațiile peste un anumit prag vor fi făcute publice în decurs de maxim 48 ore (informație necesară alegătorului)

    🇷🇴 Inceput pentru RESETARE 💪

    PLAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button