RC Bârlad caută revanșa în fața celor de la RC Grivița

Partida este programată sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 13:00, pe stadionul „Parcul Copilului” din Capitală. Bârlădenii vin după înfrângerea suferită în etapa precedentă, la Galați, unde au cedat la limită, scor 15-17, în fața celor de la CSM Galați. Meciul de la București se anunță unul important pentru bârlădeni, în condițiile în care adversarii se află pe locul doi în clasament. În partida tur, disputată la Bârlad, RC Grivița s-a impus la limită, cu scorul de 20-18. Înaintea partidei directe, RC Bârlad se află pe locul 5, cu 25 de puncte, fiind la doar patru puncte în spatele bucureștenilor. Până la încheierea sezonului, RC Bârlad mai are de disputat două partide. Pe 21 noiembrie, bârlădenii vor evolua în deplasare, împotriva formației Sportul Studențesc București, urmând ca pe 28 noiembrie să primească, pe teren propriu, vizita echipei Știința Petroșani. „Un nou weekend de rugby, o nouă confruntare în care băieții noștri vor intra pe teren hotărîți să lupte pentru culorile Bârladului! Sâmbătă ne așteaptă duelul cu RC Grivița, un meci în care ambiția, determinarea și spiritul de echipă vor face diferența”, au transmis oficialii clubului bârlădean.