Extern

Negocierile de la Abu Dhabi: Au fost făcute două anunțuri majore. Discuții acum într-o nouă „trilaterală”

Negocierile Rusia-Ucraina-SUA de la Abu Dhabi au durat doar două ore miercuri, după ce marți se întinseseră pe parcursul a patru ore, iar apoi a început o altfel de trilaterală, cu emisari europeni alături de cei din Ucraina și SUA, potrivit AFP și Reuters. Această evoluție a venit în condițiile în care Moscova nu-i vrea la masa negocierilor pe europeni, pentru care insistă însă Kievul și – mai nou – inclusiv SUA.

Kushner anunță el și Witkoff se duc la Moscova și apoi la Dublin

Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff se vor deplasa joi la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin și apoi vor merge la Dublin să se întâlnească cu Zelenski, a anunțat Kushner după discuțiile de la Abu Dhabi.

„Steve și cu mine ne vom deplasa mâine la Moscova pentru a ne întâlni cu președintele Putin, cu scopul de a face un bilanț al discuțiilor de astăzi și de a încerca să înregistrăm progrese”, a declarat Kushner în cadrul unei conferințe de presă.

„După aceea, ne vom deplasa la Dublin pentru a ne întâlni cu președintele Zelenski, a face un bilanț împreună cu el și a aprofunda unele dintre ideile pe care le-am propus”, a adăugat el.

Va fi un mare schimb de prizonieri, anunță Rusia

Rusia și Ucraina au convenit asupra unui schimb de prizonieri „pe scară largă” , a declarat miercuri la Abu Dhabi șeful delegației ruse.

„Am convenit asupra unui nou schimb de prizonieri la scară largă”, a declarat Vladimir Medinski în fața presei, adăugând că detaliile „concrete” ale acestui proces vor fi anunțate ulterior.

Potrivit acestuia, s-a ajuns la o înțelegere reciprocă cu privire la anumite aspecte și că vor avea loc noi discuții.

El s-a arătat însă rezervat în privința perspectivei ca țările europene să se alăture negocierilor și a spus că nu este clar ce ar avea de discutat Rusia și Uniunea Europeană, având în vedere ceea ce el a numit o lipsă de propuneri din partea europeană.

Ce spune Zelenski despre negocieri

Volodimir Zelenski vorbește la această oră în fața parlamentului danez, unde a făcut referire și la negocierile din capitala Emiratelor Arabe Unite. „Ieri și astăzi, echipa noastră ucraineană, împreună cu echipa americană, a purtat discuții cu partea rusă la Abu Dhabi”, a spus președintele ucrainean, potrivit The Guardian.

„Putin a declanșat acest război crezând că va putea înfrânge Ucraina în doar câteva zile sau câteva săptămâni. Dar iată-ne ajunși în al cincilea an al unui război pe scară largă. Rușii trebuie să se așeze la masa negocierilor cu reprezentanții noștri, să asculte Ucraina și să discute cu noi de la egal la egal despre ce va urma. Au vrut să decidă viitorul Ucrainei fără noi, fără poporul ucrainean, dar au eșuat”, a adăugat el.

Zelenski a menționat și solicitările Rusie pentru „garanții de securitate, subliniind că „nimeni nu a atacat Rusia de multe decenii”, și, totuși „de la cel de-al doilea război mondial încoace, Rusia nu a trecut nici măcar un deceniu fără să declanșeze un război sau să folosească forța militară împotriva unei alte țări”.

„Așadar, atunci când rușii vorbesc acum despre o arhitectură de securitate pentru ei înșiși sau despre garanții de securitate pentru Rusia, cu greu se referă la securitate și pace reale. Ceea ce doresc ei cu adevărat este să se amestece nestingherit în treburile altor țări, să folosească forța ori de câte ori doresc și să se asigure că nimeni nu poate susține libertatea în interiorul Rusiei, deoarece Putin dorește să-și păstreze puterea personală pentru totdeauna și să transmită generațiilor viitoare viziunile sale imperialiste și, în multe privințe, pur și simplu fasciste”, a adăugat liderul ucrainean…https://hotnews.ro/a-inceput-a-doua-zi-de-negocieri-la-abu-dhabi-anuntul-facut-de-seful-delegatiei-ucrainei-2401100

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button