National

Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic

Societatea Națională Nuclearelectrica a anunțat luni seară că Unitatea 1 a Centralei Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național (SEN), în urma unei defecțiuni apărute în partea clasică a reactorului, la doar trei zile de la repornire.

UPDATE 20.30 Ministerul Energiei: „Defecțiunea de la Reactorul 1 al CNE Cernavodă nu afectează securitatea nucleară”

Ministerul Energiei a transmis luni seară că monitorizează permanent situația de la CNE Cernavodă.

„Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, se află în contact direct și permanent cu conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., pentru urmărirea evoluției situației și a măsurilor tehnice necesare. Deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național a fost cauzată de o defecțiune la partea clasică, nenucleară, a unității. Evenimentul nu are impact asupra securității nucleare, a personalului centralei sau a mediului înconjurător.

Echipele tehnice ale CNE Cernavodă lucrează în prezent la remedierea defecțiunii și desfășoară, în paralel, lucrările necesare pornirii Unităților 1 și 2. Procedurile de repunere în funcțiune și reconectare la Sistemul Energetic Național vor continua în perioada imediat următoare, cu respectarea strictă a procedurilor de operare și a cerințelor de securitate nucleară.

Ministerul Energiei menține legătura permanentă cu operatorul centralei și urmărește evoluția lucrărilor până la restabilirea funcționării unităților”.

Știrea inițială

„SN Nuclearelectrica SA anunta ca Unitatea 1 CNE Cernavoda a fost deconectata de la Sistemul Energetic National in seara zilei de 9 noiembrie 2026”, precizează Bursa de Valori București într-un comunicat.

Incidentul nu a afectat securitatea nucleară și a fost gestionat conform procedurilor de operare aflate în vigoare.

„Cauza deconectării Unității 1 CNE Cernavodă este o defecțiune în partea clasică a reactorului Unității 1, fără niciun impact asupra securității nucleare, fiind realizată în strictă conformitate cu procedurile de operare”, se arată în raportul transmis pieței de capital.

Compania precizează că echipele tehnice lucrează la remedierea problemei și la repornirea reactorului în cel mai scurt timp…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/breaking-news-reactorul-1-de-la-cernavoda-a-fost-2570187.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button