Un violator se plânge că are parte de prea multă intimitate la Penitenciarul Iași. Supărat și că foișoarele de pază nu sunt prevăzute cu geamuri antiglonț

George Claudiu Duminică a fost arestat în noiembrie 2024, fiind trimis în judecată sub acuzațiile de viol, hărțuire și amenințare. La sfârșitul lunii august, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 3 luni de închisoare, apelul său împotriva sentinței urmând să fie judecat săptămâna viitoare. Pe parcursul celor aproape doi ani de când este cazat în unitatea de pe strada Dr. Vicol nr. 10, el a bombardat judecătorul de supraveghere a privării de libertate cu cereri referitoare la condițiile de cazare. Marea majoritate au fost respinse, ca și contestațiile trimise ulterior instanței. A 29-a contestație s-a aflat pe masa judecătorilor vineri.
În aceasta, Duminică a invocat încălcarea dreptului său la integritate psihică și siguranță. El a reclamat că sistemul de supraveghere video al penitenciarului nu acoperă în întregime perimetrul acestuia, el menționând trei zone care nu s-ar fi aflat în raza de acoperire, că foișoarele de pază din curte nu sunt prevăzute cu geamuri antiglonț și că apelul persoanelor arestate preventiv nu se face lunar, ci doar anual, încâlcându-se astfel Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins ca inadmisibilă plângerea lui Duminică, ceea ce l-a făcut pe acesta să se adreseze Judecătoriei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-violator-se-plange-ca-are-parte-de-prea-multa-intimitate-la-penitenciarul-iasi-suparat-si-ca-foisoarele-de-paza-nu-sunt-prevazute-cu-geamuri-antiglont–1907027.html