Local

Un polițist din Huși, protagonist în dosarul „vânătorilor de mită”, a ajuns cu brățară la picior după ce iubita secretă, o doctoriță, a cerut ordin de protecție

OBRAZNIC... Florin Roman este polițistul vedetă din lotul șpăgarilor de la Poliția Huși. Acum, trădat de sistem și de iubită, s-a gândit să devină „muralist" și scrie mesaje pornografice la adresa fostei sale amante pe zidurile din Huși

CHINUIT DE TALENT

NEBUNIE DIN DRAGOSTE… Polițistul Florin Roman, șefului grupului de polițiști din Huși care, în 2023, au fost prinși că făceau „scheme” pe drumurile din zonă pentru a-i amenda abuziv pe șoferi, nu s-a lăsat de prostii, chiar dacă abia a scăpat de controlul judiciar în dosarul de „luare de mită” în care este cap de afiș. Florin Roman tocmai ce a fost dat pe mâna instanței de judecată de o doctoriță din Huși care a cerut împotriva lui ordin de protecție. Femeia a povestit că, în ultima perioadă, era terorizată de bărbat, după ce a refuzat să mai aibă cu el o legătură amoroasă… clandestină. Pătimașul polițist, parcă uitând că este însurat, a început să o hărțuiască pe toate căile pe ibovnică. I-a scris mesaje de amenințare, a pândit-o noaptea, iar la un moment dat a mers și i-a scris cu graffiti pe ușa locuinței, pe cutia poștală și chiar pe pereții cabinetului medical, cuvinte obscene și desene cu conotații sexuale. Speriată de comportamentul periculos al acestuia, doctorița, deși conștientă că dacă va merge la instanța de judecată, va trebuie să își asume amantlâcul și să dea detalii despre el, și-a luat totuși inima în dinți și a cerut ordin de protecție. Instanța i-a admis solicitarea și i-a interzis lui Florin Roman să se apropie de femeie și de locul ei de muncă vreme de 6 luni. I-a impus, de asemenea, să poarte la picior brățara electronică. Dacă la judecata pe fond, Florin Roman nu s-a prezentat, văzând că a ajuns cu brățară la picior și cu interdicții ca pentru ultimul derbedeu, a decis să făcă contestație ca să poată și el să se apere de acuzații și să își spună și partea sa de adevăr.

Polițistul Florin Roman, trimis în judecată în dosarul polițiștilor din Huși, „vânători de mită pe drumul european”, are iar probleme cu legea. O femeie, medic de profesie, a cerut în aceste zile ajutorul instanței de judecată, acuzând faptul că Roman o amenință, îi adresează mesaje jignitoare și, mai mult decât atât, de curând a trecut la fapte. Concret, acesta îi urmărește locuința, precum și cabinetul medical unde lucrează, iar în ultimele zile a ajuns să îi scrie pe ușă, pe cutia poștală și pe pereți obscenități greu de reprodus. Ba, i-a făcut și desene deocheate. Toate acestea, a spus doctorița instanței de judecată, au fost urmarea refuzului de a mai continua o relația pe care cei doi au avut-o anterior. Dându-și seama că nu este în regulă să mențină acest triunghi amoros, mai ales că ea cunoștea familia lui Florin Roman, doctorița a pus piciorul în prag și l-a anunțat pe acesta că a decis despărțirea. Înfocatul polițist, însă, în loc să accepte situația, mai ales că este căsătorit și are familie acasă, a trecut la represalii într-un mod greu de închipuit, mai ales pentru un om care, totuși, are o formare profesională în spiritul legii. 

Femeia hărțuită a venit cu probe video în care polițistul Roman îi dă noaptea târcoale la imobil ca să îi facă desene obscene pe ușă

Femeia hărțuită a adus destule dovezi în instanță, prin care să arate cam ce presiuni făcea Florin Roman asupra ei. Aceasta a prezentat fotografii cu desenele obscene și cuvintele jignitoare, scrise de polițist cu graffiti pe ușa locuinței ei, pe pereții cabinetului medical și pe cutia poștală. De rușine, femeia s-a dus repede la un moment dat să acopere cu vopsea „măscăriile” făcute de polițist, iar acesta i-a dat mesaj ironic cu „te-ai mișcat repede”, ceea ce a speriat-o și mai tare. De asemenea, doctorița a adus și imagini video care arată cum noaptea, polițistul Florin Roman îi dă târcoale imobilului și la un moment dat vrea să acopere o cameră de supraveghere care surprindea intrarea în locație. Cu toate aceste dovezi, femeia a cerut instanței să emită ordin de protecție față de Roman și cererea i-a fost acceptată. Ea a cerut 12 luni să fie ținut la distanță de ea, însă instanța a considerat că 6 luni, cu brățară la picior, sunt suficiente, mai ales că este căsătorit și poate își conștientizează greșelile. 

Florin Roman a contestat hotărârea de la Huși. Respinge acuzațiile doctoriței și nu vrea nici brățară la picior

Numai că povestea care ar fi trebuit să rămână în alcovul protagoniștilor dacă polițistul Roman nu s-ar fi purtat atât de urât cu femeia cu care a avut relația extraconjugală, nu se încheie aici. Florin Roman a contestat hotărârea instanței Judecătoriei Huși. Faptul că i s-au pus acele interdicții, inclusiv brățara la picior, și vreme de 6 luni, dacă ia legătura cu femeia, riscă să ajungă după gratii, l-a determinat să încerce să se apere măcar în calea de atac, dacă pe fond nu s-a prezentat la proces. Pe 29 octombrie, ar fi trebuit să se judece contestația, însă s-a dat un termen de câteva zile, până când Roman își va împăca și el un avocat ca să poată să își spună și el partea lui de adevăr.

Florin Roman, polițistul cu cele mai multe acte materiale în dosarul „vânătorilor de mită” de pe Drumul European

CAMPION LA ȘPAGĂ… De reamintit că polițistul Florin Roman din cadrul Poliției Municipale Huși a ieșit în evidență în 2023, când, împreună cu alți șapte colegi polițiști, au fost prinși că dădeau amenzi abuzive pe DE 581, șoferilor cărora le întindea capcane în trafic. Puneau intenționat o mașină complice să circule cu viteză foarte mică, iar șoferii care, exasperați de viteza redusă a acesteia, o depășeau, erau opriți. Ca să nu li se ia permisul sau să nu fie amendați, li se pretindea mită de până la 1500 lei. Un șofer a decis să sune la numărul Anticorupție, iar DGA a intrat pe fir. Între timp, ceilalți polițiști și-au dat seama de greșeală, au arătat că se îndreaptă și fiecare a căutat să își vadă de treaba lui. Florin Roman, însă, cel care are și cele mai multe acte materiale în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, iese, iată, iar în evidență cu o faptă care arată că, după pățania din 2023, acesta nu prea și-a revizuit comportamentul.

1 comentariu

  1. Asa se scrie, bravo, Alina Darie, se reia o idee principala si se scrie si iar se scrie si se apoi se rescrie pana cand se umple un spatiu care sa arate ce mult ai muncit.
    Acesta nu este jurnalism, este o desconsiderare la adresa cititorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button