DeschidereSPORT

Adversar accesibil pentru „roș-alb-albaștri”

FINAL DE TUR… Vasluiul încheie turul Ligii 3 cu un meci pe teren propriu, în compania celor de la Ceahlăul Piatra-Neamț. Partida este programată sâmbătă, de la ora 15:00, pe stadionul „Municipal”, iar vasluienii pornesc cu prima șansă.

Lideri neînvinși, cu 26 de puncte, fotbaliștii antrenați de Sorin Sava și Costinel Botez își propun să încheie prima jumătate a sezonului regular cu o nouă victorie. În fața lor se va afla o echipă aflată într-o situație dificilă. Ceahlăul ocupă penultimul loc, cu doar patru puncte, și nu a reușit să obțină nicio victorie în cele 10 etape disputate până acum. După retrogradarea din Liga 2, gruparea din Piatra-Neamț se confruntă cu probleme financiare serioase, iar lotul este alcătuit în mare parte din jucători tineri. În aceste condiții, orice rezultat în afara victoriei ar reprezenta o dezamăgire pentru CSM Vaslui, mai ales în contextul diferenței de puncte dintre cele două formații. Returul Ligii 3 începe imediat după încheierea turului. Pe 7 noiembrie, de la ora 14:00, CSM Vaslui va evolua în deplasare, împotriva formației Bradul Putna. 

Liga 3, Seria 1, etapa a 11-a:

  • Vineri, 30 octombrie, 15:00:
  • Aerostar Bacău – FC Bacău 2
  • AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Adjud
  • CSM Pașcani – USV CSM Iași
  • Sâmbătă, 31 octombrie, 15:00:
  • Bradul Putna – CS Gheorgheni
  • CSM Vaslui – Ceahlăul
  • KSE Târgu Secuiesc – Viitorul Onești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button