
Potrivit ISU Iași, proiectilul a fost preluat de echipa pirotehnică în condiții de siguranță, urmând să fie eliminat. Reprezentanții instituției atrag atenția că muniția rămasă neexplodată poate fi periculoasă chiar și după zeci de ani, indiferent de starea în care se află.
De asemenea, 98 de elemente de muniție neexplodată în localitatea Bogonos, comuna Lețcani, județul Iași. Printre acestea se numără 96 de proiectile explozive de calibrul 20 mm și două proiectile cumulative de calibrul 75 mm. Descoperirea a fost făcută marți, după ce o persoană a sesizat, printr-un apel la 112, prezența unor elemente de muniție neexplodată. Toate au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează să fie distruse.
Cetățenii care descoperă astfel de obiecte sunt sfătuiți să nu le atingă, să nu le deplaseze și să nu încerce să le demonteze. Situația trebuie anunțată imediat la numărul unic de urgență 112.
În cazul în care muniția este găsită pe un șantier sau în timpul lucrărilor de excavare, activitățile trebuie întrerupte în zona afectată, iar persoanele aflate în apropiere trebuie îndepărtate până la eliminarea pericolului.
„Vechimea, rugina sau aspectul deteriorat al unui proiectil nu înseamnă că acesta este lipsit de pericol”, avertizează pirotehnicienii ISU Iași.