Sărbătoare la Belgrad, după alegerile parlamentare. Vucic, învins de Lista Studenților, după 12 ani la putere

- Vucic a continuat să-i insulte pe câștigători, deși le-a recunoscut victoria. El a spus despre Lista Studenților că sunt „contractori ai unor forțe străine care vor să distrugă suveranitatea Serbiei
- Alegerile parlamentare anticipate, convocate de Vucic în septembrie, au loc după doi ani de proteste față de corupția și a tendințele autoritariste ale puterii, proteste care au izbucnit după moartea a 16 persoane în gara din Novi Sad, după prăbușirea acoperișului, în 2024.
- Lista Studenților este mișcarea apărută în urma protestelor. De atunci, mișcarea de protest a studenților a crescut exponențial și a devenit una dintre cele mai puternice forțe politice din țară.
Mesajul transmis de Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a salutat luni dimineață rezultatele alegerilor din Serbia.
„Felicitări poporului sârb pentru aceste alegeri istorice, care au înregistrat cea mai mare rată de participare din ultimele decenii, precum și Listei Studenților pentru victoria obținută”, a scris șeful statului într-un mesaj pe X.
Primele reacții din străinătate
„Serbia a câștigat, așa cum am promis”, a declarat Ilija Srdanovic, reprezentantul Listei studenților, în fața sârbilor care fluturau baloane colorate, conform AFP. „Nu vom mai avea niciodată un tiran în această țară”.
„În seara aceasta, vom sărbători așa cum știm noi să o facem în Serbia”, a declarant duminică seară Radomir Saicic, unul dintre reprezentanții studenților. „Vom cânta, vom dansa, ne vom îmbrățișa, vor curge lacrimi!”.
„Mâine începe munca, o muncă serioasă, responsabilă și asiduă pentru a construi o Serbie în care legea se aplică în mod egal tuturor”, a adăugat el.
În străinătate, prima reacție a venit din Ungaria, unde conservatorul pro-european Peter Magyar, care l-a învins în primăvară pe aliatul lui Vucic, Viktor Orban, și-a exprimat bucuria pe rețelele de socializare, cu un aer de „déjà vu”.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe X că UE este pregătită să „sprijine reformele în materie de stat de drept, libertatea presei, lupta împotriva corupției și instituții democratice solide, precum și să colaboreze pentru a promova viitorul Serbiei în cadrul Uniunii Europene”…https://hotnews.ro/cozi-uriase-la-alegerile-din-serbia-cand-sunt-asteptate-rezultatele-este-invins-vucic-de-miscarea-studentilor-2386161