Local
Un motoscuterist a fost placat ca la rugby de un autoturism, într-un sens giratoriu din Vaslui

Accidentul s-a produs în jurul orei 09.05, când un bărbat aflat pe un motoscuter se deplasa dinspre strada Decebal către Casa de Asigurări de Sănătate. Totul părea să decurgă normal până în momentul în care acesta a vrut să părăsească sensul giratoriu. Numai că, pe traseu, a apărut un autoturism care circula dinspre Liceul cu Program Sportiv spre bazar. Șoferul ar fi semnalizat intenția de a intra în rond și de a vira la stânga, însă, din motive greu de explicat, nu l-ar fi observat pe scuterist. Urmarea? O lovitură în lateral și o ședință neprogramată între cei doi participanți la trafic. Din fericire, incidentul nu a avut urmări care să impună intervenția unui echipaj medical. Cei doi au discutat la fața locului și au ajuns la o înțelegere verbală privind vinovăția și despăgubirile, astfel că povestea s-a încheiat fără ambulanță și fără prea mulți nervi în trafic. Întâmplarea vine însă la doar o zi după un alt moment care a pus la încercare răbdarea șoferilor vasluieni. Luni, în sensul giratoriu din zona Gării, un bărbat în vârstă de 76 de ani a circulat pe contrasens câteva sute de metri, spre uluirea celorlalți participanți la trafic. Așadar, în mai puțin de 24 de ore, rondurile din Vaslui au dat mari bătăi de cap conducătorilor auto și nu numai. Dacă luni cineva a decis că sensul giratoriu poate fi parcurs și invers, marți altcineva pare să fi considerat că asigurarea este facultativă.