O ceartã la un bal din Husi s-a terminat cu focuri de pistol! Doi bãrbati si-au disputat onoarea în duel

UN OBICEI EUROPEAN ADOPTAT DE LUMEA BUNÃ…Un bal la Husi putea sã se încheie cu o întâlnire la pistoale, iar la Bârlad un avocat si adversarul sãu îsi disputau onoarea în apropierea grãdinii publice. La Vaslui, neîntelegerile dintre un medic si un profesor ajungeau pânã la alegerea armelor si a martorilor. Ziarele de la sfârsitul secolului al XIX-lea si din perioada interbelicã pãstreazã asemenea episoade din orasele care apartin astãzi judetului Vaslui. Unele confruntãri s-au soldat cu rãni, altele s-au oprit înainte de primul foc. În jurul lor, presa consemna comentariile si agitatia unei lumi pentru care o ofensã publicã putea cere o satisfactie cu arma în mânã.

Duelul de onoare, asa cum îl întâlnim în presa româneascã, s-a conturat în Europa modernã. Istoricul Mihai Chiper îi urmãreste originile în practicile militarilor italieni din secolul al XVI-lea, care au elaborat reguli de luptã si coduri ale onoarei. Obiceiul s-a rãspândit apoi în alte tãri europene. În România secolului al XIX-lea, îl întâlnim între ofiteri, politicieni, ziaristi si membri ai elitelor locale.

De ce se ajungea la duel

O insultã, o acuzatie într-un ziar sau un incident petrecut în fata altora puteau deschide o „afacere de onoare”. Cel ofensat îsi desemna martori, numiti si secunzi, care luau legãtura cu adversarul. Ei puteau negocia scuze sau stabileau conditiile confruntãrii. Refuzul risca sã atragã discreditarea în cercul social al celor implicati. Acceptarea riscului trebuia sã demonstreze curajul si sã restabileascã reputatia. De aceea, duelul putea fi declarat încheiat si atunci când amândoi adversarii rãmâneau nevãtãmati. Martorii consemnau cã onoarea fusese satisfãcutã.

Legea pedepsea duelul

Existenta unor reguli minutioase nu fãcea duelul legal. Codul penal din 1864, intrat în vigoare în 1865, avea o sectiune specialã consacratã acestuia. În forma initialã, articolul 258 prevedea închisoare de la sase zile la sase luni si amendã pentru duelul cu arme din care nu rezultaserã moartea sau rãnirea cuiva. Articolul urmãtor stabilea pedepse pentru confruntãrile cu victime. Legea fãcea însã o distinctie favorabilã duelistilor care respectau ritualul. Dacã lupta se desfãsura fãrã martori ori încãlca regulile stabilite si provoca moartea sau rãnirea unui participant, se aplicau dispozitiile generale privind omorul sau vãtãmãrile. Codurile onoarei aveau, asadar, consecinte inclusiv asupra încadrãrii penale, desi nu înlocuiau legea.

Un ultim duel greu de stabilit

Practica a supravietuit în perioada interbelicã, iar unele mãrturii o prelungesc pânã dupã rãzboi. Alexandru Paleologu povestea, în convorbirile cu Filip-Lucian Iorga, cã ultimul duel din Bucuresti avusese loc în 1946. Unul dintre participanti ar fi fost prietenul sãu Dinu Sibireanu, iar motivul, un conflict legat de o femeie cãsãtoritã.

Bârlad în 1889, cu pistoalele lângã grãdina publicã

Una dintre stirile locale descrie o confruntare care s-a încheiat cu o ranã. Într-o corespondentã datatã 9 iulie 1889, ziarul Universul anunta cã, în dimineata acelei zile, Lázãr H. Cambur si avocatul Stamatescu se bãtuserã în duel pe platoul dinspre grãdina publicã a Bârladului. Fiecare venise cu câte doi martori. Pentru Cambur, acestia erau Sava Savini si I. H. Boiu, iar pentru avocat, I. Kiriazi si N. Neacsu, potrivit stirii. Arma aleasã fusese pistolul. Cambur a fost rãnit usor în zona abdominalã.

Vasluiul, comparat cu Parisul

În ianuarie 1895, Evenimentul publica o notitã cu titlul „Dueluri la Vaslui”. Tonul era vãdit ironic, „Duelurile la Vaslui au ajuns la ordinea zilei, mai dihai decât la Paris”. Ziarul adãuga cã un profesor nou-venit la gimnaziu nici nu apucase sã se instaleze bine în oras si fusese deja provocat.

Husi dupã balul de la teatru

Cea mai amãnuntitã relatare priveste conflictul dintre sublocotenentul Rãducãnescu si proprietarul Iorgu Tulbure. Incidentul se petrecuse în seara de 27 decembrie, la balul din sala teatrului. Procesul-verbal reprodus de ziarul Evenimentul dateazã confruntarea la 30 decembrie 1896. Pregãtirile au ocupat zilele dintre bal si duel. Martorii au întocmit mai multe procese-verbale, iar o neîntelegere între ei a cerut interventia unui arbitru acceptat de ambele pãrti, locotenentul I. Gheorghiu. În dimineata stabilitã, la ora cinci, participantii au plecat din oras pe iesiri diferite, îndreptându-se spre vila lui Iorgu Berea, aflatã la aproximativ cinci kilometri de Husi. Îi însotea si medicul P. Manea. Terenul a fost mãsurat la 30 de pasi. Pistoalele încãrcate au fost repartizate prin tragere la sorti, îmbrãcãmintea adversarilor a fost verificatã, iar martorul care urma sã comande confruntarea a fost ales tot prin sorti. Rãducãnescu a tras primul, Tulbure al doilea. Niciunul nu si-a lovit adversarul. Martorii au declarat onoarea satisfãcutã, iar grupul s-a întors în oras. Procesul-verbal urma sã fie publicat pentru linistirea opiniei publice si pentru satisfactia familiilor prezente la incident. Restabilirea reputatiei trebuia, astfel, fãcutã cunoscutã acelora care aflaserã despre conflict.

La Vaslui, un profesor a ales Tribunalul

PROFSOR LIBERAL…În mai 1927, Opinia relata disputa dintre un medic si profesorul D. Cotoranu. Medicul, considerându-se ofensat, îl provocase pe profesor la duel. Întâlnirea fusese propusã pentru duminicã, 8 mai, iar arma aleasã era pistolul. Ambele pãrti îsi constituiserã martori, printre care se aflau ofiteri si un avocat. La întrunirea lor, reprezentantii profesorului au respins confruntarea, sustinând cã numai Tribunalul era competent sã se pronunte asupra chestiunii. Duelul nu a mai avut loc. Ziarul sugera cã disputa avea o cauzã politicã: profesorul apartinea organizatiei liberale, iar medicul celei averesciene.

Preotul din Husi care nu putea accepta provocarea

DUELURI CU POPI…O stire din Capitala, din 1936, aratã un alt motiv pentru care o provocare putea rãmâne fãrã urmãri. Un tânãr din înalta societate moldoveanã intrase într-un „conflict delicat” cu un preot din eparhia Husilor si îl provocase la duel. Martorii celor douã pãrti s-au întâlnit, dar au renuntat la iesirea pe teren dupã ce clericul a arãtat cã preotii nu aveau voie sã se batã în duel. Gazeta nu dezvãluia numele celor implicati si nici natura diferendului. Încheia însã cu observatia cã întâmplarea produsese senzatie în cercurile locale.