Inconștienții de la Teișoru și ATV-urile morții. Șir de abateri grave care au condus la moartea adolescentului de 16 ani
ATV-URILE MORȚII... Ionuț Cepreaga și Aurelian Bălăceanu sunt cei doi bărbați ce pot fi trași la răspundere pentru moartea adolescentului de 16 ani. Cepreaga pentru că a condus beat și fără permis, iar Aurelian Bălăceanu pentru că i-a închiriat acestuia ATV-ul
OARE ȘEFUL DE POST DIN COMUNĂ NU ȘTIA DE AFACEREA CU ATV-urile?
GRAV… Ies la iveală amănunte incredibile legate de accidentul în urma căruia un adolescent de numai 16 ani și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un ATV. Polițiștii au stabilit, până acum, că principalul vinovat este Ionuț Cepreaga, un bărbat de 37 de ani din aceeași localitate care l-a luat pe adolescent la plimbare cu vehiculul pe patru roți, chiar dacă era băut și nu poseda permis de conducere. De asemenea, o parte din vină o are și proprietarul ATV-ului, Aurelian Bălăceanu. Venit pe meleagurile natale după o perioadă petrecută în Franța, Bălăceanu aduce cu el trei ATV-uri și pornește o mică afacere, mai mult la negru, promovată pe rețelele de socializare. Acesta închiria vehiculele doritorilor de senzații tari fără să aibe regulamente clare, dar mai ales să verifice dacă cei care închiriază și care conduc ATV-urile dețin permis de conducere valabil. A ignorat aceste lucruri și s-a întâmplat nenorocirea. În ziua fatidică, acesta a închiriat toate cele trei ATV-uri unor consăteani, contracost, fără să țină cont de faptul că pe două dintre ele s-au urcat persoane care nu aveau acest drept. Unul fusese luat de către Ionuț Cepreaga care nu avea permis de conducere și cel de-al doilea de către doi adolescenți, frați, unul de 17 ani și celălalt de 13 ani. Doar pe cel de-al treilea ATV s-a urcat un tânăr care avea toate actele în regulă. În plus, luat la întrebări de polițiști, Bălăceanu ar fi declarat că, de fapt, ATV-urile i-au fost luate din curte, fără știrea lui. Numai că aceste declarații nu prea stau în picioare, în condițiile în care cei care au închiriat vehiculele ar fi declarat polițiștilor că i-au dat bani și erau dotați cu căști de protecție. Plecați la plimbare, tinerii dornici de adrenalină mai iau cu ei un pasager, minorul de 12 ani. Din acest motiv, victima, Marian Toderașcu, decide să-i cedeze acestuia casca lui. O altă decizie greșită pe care au luat-o cei implicați în accident este modul în care au decis să aducă victima, din locul în care a avut loc accidentul, la un drum unde era mai ușoară intervenția echipajului SMURD. Martorii au povestit că l-au scos de sub ATV, l-au urcat în șaua acestuia, în poziția șezut, între Ionuț Cepreaga și un alt bărbat venit din sat în ajutor.
Dramă fără margini în localitatea Teișoru, comuna Pușcași, după ce mezinul familiei Toderașcu, Marian, și-a pierdut viața în urma unui accident care ar fi putut fi evitat. Vinovat de moartea adolescentului se face Ionuț Cepreaga, un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, care, băut fiind, și-a dorit puțină adrenalină. Împreună cu victima, doi adolescenți și încă un tânăr de peste 18 ani au mers la consăteanu lor, Aurelian Bălăceanu, și au închiriat 3 ATV-uri. Au plecat la drum și, cum doar unul dintre ei avea permis de conducere, au decis să părăsească drumul principal și să intre în pădure, dar până acolo au mai luat un minor de 12 ani cu ei. Acesta a urcat pe ATV-ul pe care era adolescentul care avea să-și piardă viața câteva minute mai târziu și Ionuț Cepreaga. Au intrat în pădure toți, pe un drum forestier situat la marginea satului, dar nu au ajuns prea departe. Cepreaga pierde controlul după ce ajunge într-o râpă. Reușește să sară de pe ATV, iar minorul de 12 ani este aruncat de pe acesta. În schimb, Marian Toderașcu nu apucă să se ferească și este prins sub greutatea vehiculului. Speriat, Cepreaga îl lasă la locul accidentului pe minorul de 12 ani și fuge în sat după ajutor. Revine apoi însoțit de o altă persoană, dar, în loc să lase victima în pace, o urcă pe ATV, între ei. Martorii povestesc că Marian a fost așezat în fund, între cei doi bărbați și, în timpul deplasării, capul i se mișca în toate direcțiile. Au mers așa până în apropierea satului, într-un loc în care ambulanța TIM a avut acces ușor. Adolescentului i s-au aplicat manevre de resuscitare dar, din păcate, acesta nu a mai răspuns la ele și medicii i-au declarat decesul.
Drama unei famili plecate la muncă în străinătate
DRAMĂ… Oamenii din comună povestesc că Marian Toderașcu era crescut, în ultimul timp, doar de bunică, după ce ambii părinți plecaseră la muncă în Olanda. La fel și ceilalți doi frați mai mari, unul de 20 de ani și celălalt de 23 de ani. Acum, cei patru sunt așteptați să se întoarcă acasă, la Teișoru, pentru a-și îngropa fiul de numai 16 ani. „Am auzit despre necazul care s-a întâmplat, dar nu știm mare lucru. Au intrat în pădure pe aici, prin vale, cu 3 ATV-uri, luate cu chirie de la Bălăceanu. Dar să știți că treceau noaptea pe aici, să nu-i prindă poliția. Îi auzeam mergând, ba la deal, ba la vale. Dar gândiți-vă la părinții care trebuie să vină acasă, să-și îngroape copilul. Cât este de dureros. Nu trebuia să moară un copil. Nici în Biblie nu găsești scris despre cei care ajung să-și îngroape copiii. Că, rămas fără soț sau fără soție, văduv sau văduvă te numești. Rămas fără părinți, te numești orfan. Dar când îți mor copiii, cum te mai numești? Nu scrie!”, spun oamenii din Teișoru.
Polițiștii au deschis o anchetă și vor să afle adevărații vinovați
ANCHETĂ… În cauză, polițiștii vasluieni au deschis dosar penal și fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, cine se face vinovat de moartea adolescentului de 16 ani. Deocamdată, față în față cu polițiștii a stat Ionuț Cepreaga, bărbatul de 37 de ani care a condus ATV-ul morții. „Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, un minor de 16 ani ar fi căzut de pe un vehicul de tip ATV, într-o pădure din extravilanul localității Teișoru, comuna Pușcași. Minorul ar fi fost resuscitat de cadre medicale, însă a decedat în timpul transportului spre spital. În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că minorul decedat ar fi fost pasager pe un vehicul de tip ATV care s-ar fi răsturnat în timp ce ar fi fost condus de către un bărbat de 37 de ani. Pe ATV se mai afla un minor, în vârstă de 12 ani, care nu a fost vătămat. Bărbatul nu deține permis de conducere și s-ar fi aflat sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului sesizat. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. De asemenea, la audieri a fost adus și posesorul ATV-urilor. Conform unor surse, acesta a declarat că vehiculele nu au fost închiriate și sustrase din curtea sa. Cu toate acestea, pe rețelele de socializare, Aurelian Bălăceanu își face reclamă și spune că închiriază ATV-uri și oferă, gratuit, doritorilor de adrenalină, băuturi răcoritoare gratuit.
Am și eu o întrebare : in satul ăla Teișoru este un individ Bălăceanu Viorel? Mai trăiește?
Prostia ucide!