Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”

„Încă din momentul în care Mureșan a fost nominalizat, noi i-am dat șanse minime să treacă. Ulterior, am făcut o evaluare împreună cu echipa mea, iar conform metodologiei noastre, au rezultat șanse de aproximativ 5% să treacă. De ce nu a trecut? Nu a trecut pentru că, în momentul de față, scena politică este în continuare foarte polarizată. În acest moment, un premier desemnat din partea unui partid politic nu are cum să strângă voturi din cealaltă zonă.
Deci, dacă ne raportăm la PNL, s-a văzut că ei nu au cum să strângă voturi din partea PSD. A picat pentru că nici măcar nu au încercat în mod real să obțină voturi din partea PSD. Din punctul meu de vedere, a fost o operație de PR a celor din PNL și USR, pentru a arăta că ei sunt o soluție pentru problemele României”, arată expertul.
De ce PSD „s-ar fi detonat în interior” dacă ar fi votat
În cazul PSD, explicația pentru refuzul de a susține guvernul ține, potrivit lui Alexandru Coita, de tensiunile interne ale partidului și de poziția fragilă a lui Sorin Grindeanu în fruntea formațiunii. Un vot pentru un guvern din care PSD nu face parte ar fi putut avea un cost politic important pentru liderul social-democrat, mai ales după promisiunea făcută partidului că va reveni la guvernare.
„De partea cealaltă, social-democrații nu vor să asigure un guvern stabil. A picat pentru că, din punctul lor de vedere, cei din PSD nu aveau cum să voteze acest guvern. Pentru că, dacă ar fi votat acest guvern, s-ar fi detonat în interior.”
Potrivit politologului, problema nu era doar intrarea sau nu la guvernare, ci și reacția propriilor membri, votanți și simpatizanți la susținerea unei formule asociate cu fostul guvern Bolojan.
„Adică, președintele Grindeanu ar fi pierdut probabil sprijinul membrilor partidului, care se așteptau să ajungă la guvernare, așa cum le-a promis încă din mai. Și pentru că probabil ar fi avut de suferit grav o scădere, dacă ar fi susținut un guvern din care nu face parte. Votanții și simpatizanții PSD nu ar fi putut să accepte că partidul votează un guvern după chipul și asemănarea lui Bolojan, pe care ei îl asociază cu tăieri, cu creșteri de taxe, cu suferință economică și așa mai departe.”..https://adevarul.ro/politica/ce-optiuni-mai-are-nicusor-dan-dupa-caderea-2560892.html