Moment important la Mãnãstirea Mãlinesti: joi va fi sfintitã Biserica de lemn „Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil”
EVENIMENT… Biserica de lemn de la Mãnãstirea Mãlinesti, martorã a douã secole de credintã si încercãri, se pregãteste pentru un moment deosebit. Joi, 1 octombrie, de sãrbãtoarea Acoperãmântului Maicii Domnului, va fi sfintitã Biserica de lemn „Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil„. A fost ridicatã în 1826, astfel cã anul acesta se împlinesc 200 de ani de când lemnul si mâinile mesterilor au dat viatã acestui lãcas. Slujba de târnosire va fi oficiatã de Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, alãturi de un sobor de preoti si diaconi.
În linistea pãdurilor de la Mãlinesti, timpul pare sã curgã altfel. Aici, departe de zgomotul lumii, o bisericã de lemn pãstreazã amintirea celor care s-au rugat între zidurile sale, a cãlugãrilor care au îngrijit-o si a credinciosilor care au gãsit în acest loc alinare. A trecut prin ani de înflorire, prin perioade în care viata monahalã a fost întreruptã si prin vremuri în care însãsi supravietuirea sa a fost pusã la încercare. Acum, dupã lucrãrile de restaurare care i-au redat frumusetea, vechea bisericã se pregãteste pentru un moment deosebit. Slujba de sfintire va aduna din nou credinciosii în jurul unui monument care nu este doar o mãrturie a credintei, ci si o parte din istoria acestor locuri. „Cu aleasã consideratie, îi invitãm pe toti credinciosii la Sfintirea Bisericii de lemn «Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil» a Mãnãstirii Mãlinesti. Slujba de târnosire va fi sãvârsitã de Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie al Husilor, alãturi de un sobor de preoti si diaconi. Cu nãdejdea în Dumnezeu si în ocrotirea Maicii Domnului, îi asteptãm cu frãteascã dragoste si negrãitã bucurie”, se aratã în invitatia adresatã credinciosilor de staretul mãnãstirii.
O poveste începutã cu mult înainte de ridicarea bisericii
Istoria Mãnãstirii Mãlinesti începe înainte ca actuala bisericã de lemn sã fie ridicatã. Potrivit informatiilor istorice publicate de Episcopia Husilor, asezãmântul este atestat documentar încã din anul 1762, când însemnãrile vremii aminteau existenta unei sihãstrii în aceastã zonã. Unul dintre primele nume legate de începuturile locului este cel al ieromonahului Nicodim Hudici, considerat primul ctitor cunoscut al schitului. În jurul sãu si al celor care au ales viata retrasã, în rugãciune, s-a conturat povestea unui asezãmânt monahal care avea sã dãinuie peste veacuri. Locul este legat si de o legendã despre Stefan cel Mare. Se spune cã domnitorul ar fi poposit în aceste împrejurimi cu oastea sa, înaintea unei lupte cu turcii, si cã ar fi întâlnit un sihastru pe nume Mãlin. Traditia vorbeste despre o promisiune de a dãrui pãmânt si pãdure schitului, în cazul unei victorii. Povestea s-a transmis din generatie în generatie si a rãmas parte din memoria locului, chiar dacã documentele istorice oferã alte repere pentru reconstituirea începuturilor sale.
Lemnul care a tinut piept celor douã veacuri
În 1826, pe locul vechii sihãstrii, a fost ridicatã biserica de lemn cu hramul Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil. Mesterii Gheorghe si Teodor sunt pomeniti în istoria constructiei, la care au fost folosite tehnici traditionale, specifice bisericilor de lemn din Moldova. Pentru oamenii acelor vremuri, biserica nu era doar o constructie. Era locul în care se botezau copiii, se rosteau rugãciuni pentru cei plecati, se cerea ajutor în vremuri grele si se adunau oamenii în zilele de sãrbãtoare. De-a lungul anilor, generatii întregi au trecut pragul ei, lãsând în urmã amintiri pe care nici timpul nu le-a putut sterge cu totul. Lãcasul a fost sfintit la 30 octombrie 1830 de ieromonahul Iorest, cu încredintarea Episcopului Sofronie Miclescu al Husilor. Dar istoria nu i-a crutat pe cei care au vietuit aici. În 1860, în contextul mãsurilor de desfiintare a unor asezãminte monahale din Moldova, schitul a fost închis, iar viata monahalã a încetat. Biserica a continuat sã fie folositã de credinciosii din zonã, însã anii care au urmat au adus schimbãri si perioade de nesigurantã.
Mãnãstirea a renãscut, apoi a fost din nou închisã
Dupã decenii de încercãri, Mãlinestiul a cunoscut un nou început în perioada interbelicã. Cu sprijinul Episcopului Iacov Antonovici si al unor binefãcãtori, între care Olga Prezan, sotia maresalului Constantin Prezan, au fost fãcute demersuri pentru reînfiintarea asezãmântului. În 1929, schitul a fost reactivat ca mãnãstire de maici. Viata monahalã a prins din nou rãdãcini, iar vechea bisericã si-a recãpãtat locul în centrul comunitãtii. Bucuria renasterii nu a durat însã pentru totdeauna. În 1959, regimul comunist a desfiintat din nou asezãmântul. Pentru mãnãstire a urmat o lungã perioadã fãrã obste monahalã, iar linistea locului a cãpãtat un alt înteles. Biserica a rãmas însã mãrturia unei istorii pe care oamenii nu au uitat-o. Abia în 1994 au început demersurile pentru reluarea vietii monahale, când ieromonahul Filip Mercas a primit misiunea de a reorganiza asezãmântul. Treptat, au fost construite spatii pentru vietuitori si pelerini, iar mãnãstirea a început sã-si recapete locul în viata religioasã a zonei.
O bisericã salvatã de trecerea timpului
IMPLICARE… Dupã aproape douã secole, bãtrâna bisericã de lemn avea nevoie de ajutor. Vremea, umezeala si trecerea anilor îsi lãsaserã amprenta asupra constructiei, iar conservarea ei devenise o necesitate. Demersurile pentru restaurare au început în 2021, cu binecuvântarea Episcopului Ignatie si prin implicarea pãrintelui staret Filip Mercas. Lucrãrile propriu-zise au fost realizate în perioada mai 2022 – iunie 2023, receptia având loc în iulie 2023. Investitia a fost finantatã de Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice si Administratiei, prin Compania Nationalã de Investitii, cu o contributie de cofinantare din partea Consiliului Judetean Vaslui. Restaurarea a urmãrit consolidarea si pãstrarea elementelor originale, astfel încât biserica sã poatã fi transmisã mai departe, generatiilor care vor veni. Fundatia de piatrã, structura de lemn si detaliile arhitecturale traditionale pãstreazã farmecul unui lãcas ridicat într-o epocã în care constructiile se fãceau cu rãbdare si pricepere. Salvarea bisericii înseamnã mai mult decât pãstrarea unei clãdiri vechi. Înseamnã pãstrarea unei mãrturii despre oamenii care au trãit aici, despre credinta lor si despre felul în care o comunitate îsi poate apãra trecutul.