Durere la Bunești, la căpătâiul băiețelului mort, de dragul unei jucării. Oamenii din comună, revoltați pe mama care și-a părăsit soțul și cei trei copii
MILĂ ȘI REVOLTĂ… Adrian, băiețelul de 5 ani din Bunești, care a murit, căzând într-un butoi de unde voia să își recupereze o jucărie, va fi în înmormântat sâmbătă, 26 septembrie. Sfârșitul tragic al micuțului a stârnit multe reacții, multe de compasiune sinceră, altele de revoltă, iar cele mai înverșunate opinii s-au îndreptat spre mama care i-a părăsit pe Adrian și pe cele două surioare ale lui, lăsându-i pe toți trei copiii cu vârste între 4 și 7 ani, în grija tatălui. În seara fatidică, tatăl lui Adrian, Ionuț Munteanu, nu era acasă, dar vecinii spun că era plecat cu treabă. Nu este un om care să bea, care să piardă vremea, ci are animale, are o gospodărie și aleargă mult pentru a-și crește singuri trei copii. Mama lor însă, Ana, s-a îndrăgostit brusc pe internet, spun vecinii, și într-o zi și-a abandonat și soțul, și cei trei copii și a plecat după un alt bărbat, dintr-o comună de lângă Huși. Femeia nu a pierdut vremea și deja i-a făcut un alt bebeluș și noului iubit. După ce s-a întâmplat nenorocirea cu Adrian, micuțul care s-a înecat în butoiul din curte, mama care l-a abandonat s-a dus repede și a scris un mesaj de condoleanțe pe… Facebook. „Grija ei a fost să scrie pe Facebook, oameni buni! Ferească Dumnezeu… Într-adevăr, este tânără, fără minte și fără școală, că o știm. Dar, totuși, o asemenea persoană este greu de înțeles”, au reacționat consătenii pe rețelele de socializare.
În gospodăria din Bunești este o durere de nedescris. Adiță, cum îi spuneau toți cei din jur, parcă doarme în sicriu. Sâmbătă, copilul se va despărți cu totul de această lume, de care nu a apucat să se bucure decât prea puțin. Unchiul său a mulțumit mult oamenilor cu suflet bun, care i-au sărit în ajutor tatălui Ionuț, ca să poată face o înmormântare cum se cuvine băiețelului. Și a mai făcut un gest emoționat: a transmis către toți copiii din comună, să vină sâmbătă, să îl conducă pe Adrian pe ultimul lui drum: „Bună ziua. Dacă aveți posibilitatea, în special copiii care i-au fost colegi lui Adiță… Sau, în general, toți copiii, să vină pentru a-l petrece pe Adi pe ultimul drum. Vreau să transmit că înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 12:30 -13 :00”, a spus unchiul băiețelului.
Mama care l-a abandonat pe micuțul Adrian și pe cele două surori ale lui, când a auzit de moartea băiatului a făcut… o postare pe Facebook
Între timp, oamenii din Bunești, afectați de sfârșitul tragic al copilului, caută responsabili. Aproape cu toții arată cu degetul spre mama care și-a abandonat copiii și soțul exact când copiii erau atât de mici și aveau atât de multă nevoie de ea.
Primarul Vasile Tărăgan, cel care a sărit primul în ajutor tatălui Ionuț și i-a acordat un ajutor de urgență pentru a avea cu ce scoate trupul neînsuflețit de la Medicina Legală, susține că omul chiar avea grijă de copii. „Ionuț este un om care muncea pentru familie. Eu nu știu să bea. Știu că muncește mult, are animale, are de muncă toată ziua. Nu era acasă în seara în care băiatul s-a înecat, că era undeva cu treabă. Copiii erau îngrijiți, hrăniți, îl mai ajuta și mama lui. Nu au fost niciodată probleme până acum. Da, era important ca mama lor să fi rămas lângă ei, că este esențial ca o femeie să își vadă de copiii ei, de familia ei”, a spus primarul Vasile Tărăgan. Mama lui Adrian însă a preferat și de această dată… Facebook-ul. Femeia, după ce a auzit de moartea copilului, s-a apucat să facă o postare: „Drum lin către ceruri îngerașul meu. Nu-mi vine să cred ca s-a întâmplat una ca asta și că ai plecat atât de repede de lângă noi. Acum ești cel mai frumos îngeraș. Dumnezeu să te aibă în paza Sa și să aibă grijă de suflețelul tău nevinovat”, a scris femeia.
Asa fraților, dupa ce ca e durere mai veniți si voi si judecati si arătați cu degetul. Ca asa e frumos si creștinește!