
Ce s-a întamplat cu pasagerii din autoturism
Un accident rutier grav a avut loc noaptea trecută pe raza localității Ceplenița.
Un tren a izbit un autoturism, care traversa linia ferată fără să se asigure corespunzător. La locului incidentului au ajuns mai multe echipaje de intervenție. Patru persoane au fost scoase de pompieri din maşină. În total au fost evaluate șapte persoane, toate au refuzat transportul la spital. Accidentul s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
„Primul echipaj de intervenţie a ajuns la faţa locului la ora 23:16. Cele şapte persoane aflate în autoturism erau conştiente. Trei dintre acestea s-au autoevacuat, iar celelalte patru au fost scoase din autovehicul de către pompierii militari. În tren se aflau mecanicul, controlorul şi doi pasageri, fără a fi înregistrate persoane rănite. În urma intervenţiei, toate persoanele implicate în eveniment au refuzat evaluarea medicală şi transportul la spital”, a transmis ISU Iași.
„Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 24 septembrie, în jurul orei 22:53, trenul 11413 Iași-Hârlău, aparținând Regio Călători, a surprins un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 35+000, pe linia Belcești–Hârlău. Menționăm că trecerea la nivel este semnalizată cu indicatoare rutiere (IR), iar în urma evenimentului nu au rezultat victime.” a transmis Sucursala Regională de Căi Ferate Iași după momentul impactului….https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/masina-lovita-din-plin-de-un-tren-de-calatori-7-persoane-implicate-toate-au-refuzat-examinarea-si-transportul-la-spital–1895193.html