Un director al unui centru musulman, cunoscut din Rusia, a fost ucis prin înjunghiere la Moscova, în ceea ce colegii lui numesc ”un atac rasist”.
Prietenii spun că Metin Mehtiev (33 de ani) a fost urmărit de un grup de cinci persoane, printre care și o femeie. Mehtiev era de origine din Azerbaidjan și, până recen, a fost directorul Centrul Cultural Islamic din Rusia.
Grupările de extremă dreapta au organizat o serie de atacuri rasiste în Moscova și în alte orașe din Rusia, în ultimii ani. Poliția a declarat că bărbatul a fost găsit mort în apropierea apartamentului său din centrul capitalei, cu răni la față și la gât. Era căsătorit și avea un copil.
Atac extremist
Un prieten al lui Mehtiev, Andrei Getmanov, a declarat că există semne clare că a fost vorba despre un atac pe considerente rasiale, iar modul în care a fost dus la capăt acest gest arată o crimă din ură.
Faptul că a fost implicată o femeie arată o modalitate obișnuită în care sunt ”create” astfel de scandaluri, astfel încât atacatorul să poată susține că victima ar fi agresat femeia.
Anchetatorii au mai precizat că Mehtiev a fost și victima unui jaf, iar telefonul său mobil și banii i-au fost furați.
Centrul Cultural Islamic a fost închis anul trecut de către Curtea Supremă a Rusiei, după ce Ministerul de Justiția a invocat probleme legale, deși fostul diretcor al centrului susținea că ar fi fost de fapt o problemă creată de serviciul de informații, FSB.
Un jurnalist tv, care-l cunoștea pe bărbat, Maxim Shevcenko, a declarat că era ”un tânăr talentat, care avea șanse să ajungă departe”, și care trăise în Moscova toată viața. ”Mehtiev era un tip decent, respectat și foarte iubit”, spune el, adăugând că acesta fusese implicat în comunitatea musulmană, în munca cu imigranții și în asistența socială.
www.evz.ro