Peste 10.000 de copii ajung anual în grija statului, fie pentru că sunt abuzați în familie, fie pentru că părinții nu îi pot îngriji din cauza sărăciei. Pentru a preveni separarea copiilor de familie, într-unul dintre cele mai sărace județe din țară a fost lansat un proiect unic în România, care dă rezultate.
„Am fugit de acasă… că era panaramă (n.r. gălăgie, scandal). Se luau toată ziua de gât de la bani. Că nu-s, că ce-ai făcut cu dânșii, ai băut bere, rachiu. Și tot așa. Și nici eu nu aveam nimic. Nici adidași, nici un trening oleacă acolo. Numai de la second (n.r. second-hand), și acelea cam ciorsăite (n.r. uzate), că atâția erau banii. Și am plecat să fac bani. Am fugit de acasă. M-au prins cu poliția și am ajuns la centru. Mi-a fost bine. Am primit și trening, și telefon de la o doamnă. Dar tot nu era ca acasă. Așa, cu panaramă cum era„, spune un copil de 12 ani.
Este povestea lui Bogdan (n.r. prenumele copilului nu este real), un puști de 12 ani care a plecat să se angajeze ca argat la o stână pentru a câștiga suficienți bani să-și cumpere o pereche de adidași și un trening de la magazinul chinezesc. Își dorea și un telefon, ca să vorbească cu vărul lui plecat în străinătate. Se gândea că poate îi găsește un loc de muncă.
La 12 ani, când ar fi trebuit să se joace, să viseze și să învețe, Bogdan avea deja grijile unui adult. Ca el, mii de copii din România ajung anual în grija statului. Unii fug de acasă, împinși de sărăcie sau de bătăi. Alții sunt abuzați și găsiți de reprezentanții autorităților în condiții în care niciun copil nu ar trebui să trăiască.
Odată ajunși în grija statului, mulți dintre acești copii trăiesc cu dorul de casă, de frați sau de părintele care se purtase mai omenos cu ei.
Situația este deosebit de gravă în județele sărace, mai ales în mediul rural. În Botoșani, unul dintre cele mai sărace județe din România, autoritățile au lansat un proiect unic în țară, prin care încearcă să împiedice separarea familiilor din cauza sărăciei și a lipsei de educație…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/un-proiect-unic-in-romania-statul-sprijina-sute-2558496.html