Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, afirmă, pe blog, că aşteaptă de la preşedintele PNL o explicaţie despre demiterea sa de la PNL Bucureşti, deşi consideră că vorbele sunt doar perdele de fum, informează Mediafax. Chiliman a menţionat că nu i s-a substituit lui Crin Antonescu în negocierile pentru candidaturile din Capitală.
„Încă aştept de la preşedintele Partidului Naţional Liberal, dl. George Crin Laurenţiu Antonescu, o explicaţie referitoare la demiterea mea de la organizaţia de Bucureşti. Cred că este dator să spună ceea ce am făcut rău, sau ceea ce nu am făcut bine, adică temeiurile care stau la baza oricărei demiteri. Până acum, nici eu, şi nici milioane de alţi telespectatori, nu am aflat decât ceea ce aşteaptă dl. George Crin Laurenţiu Antonescu de la colegii pe care i-a desemnat ca interimari”, scrie Chiliman, într-o postare intitulată „Răspuns la o minciună aruncată pe surse”.
El precizează că aşteaptă această explicaţie, dar nu ţine neapărat să o dobândească.
„În fond, ca în orice situaţie de criză generată de interese politicianiste, vorbele sunt doar perdele de fum. Lucrul la care ţin neapărat este ca zecile de mii de liberali din această ţară şi zecile de mii de bucureşteni din Sectorul 1 să ştie că Andrei Chiliman nu poate fi suspectat nici în glumă de necinste şi de trădare. Observ că, în ultimele două zile , pe fondul tăcerii asurzitoare a preşedintelui Partidului Naţional Liberal, se acreditează ideea că, la baza acţiunii de forţă a d-lui George Crin Laurenţiu Antonescu s-ar afla, chipurile, negocierile pe sub masă pe care le-aş fi purtat cu partenerii noştri de la PSD pentru stabilirea candidaturilor USL la nivelul Municipiului Bucureşti. Se minte cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună că Antonescu se bate pentru ca USL aibă, la Sectorul 6, un candidat liberal, iar Chiliman ar fi vândut meciul la PSD. Mă simt nevoit, de aceea, să-mi apăr onoarea prin afirmarea unor adevăruri, care nu pot fi contrazise, nici măcar la propunerea preşedintelui Partidului Naţional Liberal, dl. George Crin Laurenţiu Antonescu”, scrie primarul Sectorului 1.
El precizează că singurul om mandatat de protocolul Uniunii Social Liberale să negocieze candidaturile de primar la nivelul Municipiului Bucureşti este preşedintele PNL.
De asemenea, edilul sectorului 1 mai menţionează că şi-ar fi dorit ca negocierile pentru desemnarea candidaţilor USL în Municipiul Bucureşti să se fi încheiat mult mai devreme, la termenul stabilit, astfel încât USL să intre cu toate forţele „în lupta pentru înfrângerea definitivă a clicii PD-UNPR, condusă, în Bucureşti, de Elena Udrea”.
Andrei Chiliman a fost înlocuit luni cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, iar Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat ulterior că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare „în mod foarte serios” demisia din partid.
www.anten3.ro