Unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Huși, Iulian Vrabie, a trecut în neființă

Vestea a fost dată luni dimineață de directorul Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși, profesoara de Matematică, Manuela Iacob. Profesoara Manuela Iacob a scris un mesaj public, în care a lăsat să se vadă respectul și prețuirea față de un coleg cu care ani la rând a fost alături, în activitatea didactică de la Colegiul Național „Cuza Vodă”. „Astăzi este o zi tristă. Domnul profesor Iulian Vrabie a plecat dintre noi, dar amintirea sa va rămâne neștearsă în inimile noastre: un profesor dedicat, un coleg de nădejde, un om deosebit. Suntem alături de familia sa, căreia îi transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l ierte și să-i dea odihnă!”, a transmis profesoara Manuela Iacob, directorul Colegiului „Cuza Vodă”. Și mulți alți dascăli și elevi, dar și părinți ai copiilor care l-au avut profesor pe Iulian Vrabie și-au exprimat regretul.
„Să știți că recunoștința mea va fi mereu acolo pentru dumneavoastră, pentru că ați fost bun cu mine, cum nu a fost nimeni”
Foștii săi elevi au transmis, de asemenea, gânduri memorabile. „Domnule profesor, să mă ierați pentru că v-am necăjit de multe ori, dar dumneavoastră nu v-ați supărat niciodată pe mine. Mi-ați fost ca un tată. Și ce bucuros ați fost când v-am spus că sunt bine, că m-am angajat în București, m-am însurat și am o fetiță frumoasă. Ați fost singurul care a crezut în mine. Nu am cuvinte să vă mulțumesc. Nu am urmat calea sportului, cum mi-ați zis, dar am știut de la dumneavoastră că sportul înseamnă viață, înseamnă sănătate. Să știți că recunoștința mea va fi mereu acolo, pentru dumneavoastră, pentru că ați fost bun cu mine, cu nu a fost nimeni. Ați meritat să fiți profesor, pentru că știați să vedeți binele din fiecare copil, chiar și mai năstrușnic, așa ca mine. Dumnezeu să vă odihnească, domnule profesor! Drum bun spre stele!”, a scris, cu sensibilitate și emoție, Cristi, unul dintre elevii profesorului Vrabie. „A fost un profesor minunat! Nu făcea diferențe între copii, nu se supăra, nu ne punea note rele. Ne ierta, dar ne dojenea și ținea morală, iar noi puneam capul în pământ. L-am respectat. Dumnezeu să îl aibă în pază! Drum bun spre cer, domnule Diriginte!”, a scris și Anca, fostă elevă a profesorului Iulian Vrabie.