IasiMoldova

Iaşi: O femeie a încercat să convingă o minoră să-şi retragă declaraţiile într-un dosar de viol. Ea îi oferise 10.000 de euro şi o maşină

O femeie care a încercat să mituiască o presupusă victimă minoră a unui viol oferindu-i 10.000 de euro şi o maşină ca să-şi retragă plângerea a fost plasată în arest la domiciliu. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău ceruse arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile, însă solicitarea nu a fost admisă, motiv pentru care acesta a făcut contestaţie, scrie news.ro.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, din judeţul Iaşi, a solicitat joi, 10 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unei femei care a încercat să constrângă şi să dea mită unei fete care ar fi fost violată ca să-şi retragă declaraţiile, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins propunerea, hotărând o o măsură mai blândă, aceea a arestului la domiciliu. Procurorul a contestat însă decizia.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău a dispus arestarea la domiciliu a inculpatei, încheiere împotriva căreia reprezentatul Ministerului Public a formulat contestaţie in termenul legal”, precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Potrivit procurorilor, femeia este cercetată penal pentru „influenţarea declaraţiilor”. Referatul cu propunere de arestare preventivă arată că faptele s-au petrecut între 28 iulie şi 14 august 2026…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iasi-o-femeie-a-incercat-sa-convinga-o-minora-sa-si-retraga-declaratiile-intr-un-dosar-de-viol-ea-ii-oferise-10-000-de-euro-si-o-masina–1891087.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button