IasiMoldova

Cine este preotul care nu s-a dezlipit de Călin Georgescu la o mănăstire din Iași. Legături cu „exorcistul” de la Tanacu și un trecut controversat

Un preot îmbrăcat în veșminte de culoare mov a fost surprins în permanență în apropierea lui Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia la Mănăstirea Dobrovăț, județul Iași. Este vorba despre Cătălin Corogeanu, preot într-o parohie din județul Vaslui și fratele lui Daniel Petru Corogeanu, fostul preot condamnat în dosarul de la Tanacu, după moartea unei măicuțe în timpul unui ritual de „exorcizare”.

Cătălin Corogeanu, preot în satul Poiana lui Alexei, comuna Pușcași, județul Vaslui, a fost identificat de „Ziarul de Iași” în imaginile surprinse în timpul vizitei lui Călin Georgescu la Mănăstirea Dobrovăț.

În imaginile publicate, preotul poate fi văzut în permanență în apropierea fostului candidat la alegerile prezidențiale Căli Georgescu. La plecare, după ce mașina în care urma să urce Georgescu s-a oprit, Corogeanu i-a oferit acestuia o cruce improvizată, lungă, pe care Georgescu a introdus-o în autoturism.

Episcopia Hușilor a confirmat identitatea preotului, precizând însă că deplasarea sa la Iași nu a fost făcută cu acordul eparhiei.

„A fost strict decizia lui să meargă în altă parte decât în eparhia de care aparține. Nu a avut niciun acord în acest sens, din partea nimănui”, a declarat pentru „Ziarul de Iași” preotul Cosmin Gubernat, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor.

Reprezentantul Episcopiei a subliniat că tuturor preoților li s-a cerut să aibă în spațiul public un comportament corespunzător statutului clerical și să evite partizanatul politic.

Fratele preotului condamnat în cazul Tanacu

Cătălin Corogeanu este fratele lui Daniel Petru Corogeanu, fostul preot devenit cunoscut după tragedia de la Mănăstirea Tanacu, din județul Vaslui.

În 2005, Irina Cornici, o tânără călugăriță, a murit după ce a fost imobilizată și supusă unui ritual de „exorcizare”. Daniel Corogeanu a fost condamnat definitiv în 2008 la șapte ani de închisoare pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. A fost eliberat condiționat în noiembrie 2011, după executarea a două treimi din pedeapsă.

La momentul tragediei de la Tanacu, Cătălin Corogeanu era student la Teologie. Șapte ani mai târziu, în 2018, Cătălin Corogeanu a fost hirotonit preot de PS Ignatie, actualul Episcop al Hușilor. El slujește și în prezent în parohia din satul Poiana lui Alexei, comuna Pușcași…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cine-este-preotul-care-nu-s-a-dezlipit-de-calin-2555081.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button