Ana Pauker, fata din Codăești care a ajuns una dintre cele mai puternice femei ale lumii. De la un sat din Vaslui la Kremlin și apoi în închisorile propriului regim

STALIN CU FUSTĂ… S-a născut într-o familie evreiască modestă din Codăești, iar peste o jumătate de secol fotografia ei apărea pe coperta revistei „Time”, care o prezenta drept una dintre cele mai puternice femei ale lumii. A studiat la Moscova, a devenit unul dintre oamenii importanți ai Cominternului, și-a petrecut ani în închisorile României interbelice, iar în timpul războiului a condus grupul comuniștilor români refugiați în Uniunea Sovietică. După 1944 s-a întors în România odată cu ascensiunea puterii sovietice și a ajuns ministru de Externe și unul dintre liderii regimului care a distrus democrația românească. Paradoxurile vieții sale sunt însă greu de împăcat: soțul îi fusese executat în timpul epurărilor lui Stalin, dar ea a continuat să-i fie fidelă politic dictatorului sovietic; a contribuit la instaurarea unui regim represiv, dar s-a opus în anumite momente colectivizării forțate și unor noi epurări ordonate de Moscova; a ajuns aproape de vârful puterii, pentru ca în final să fie arestată chiar de partidul căruia îi dedicase întreaga viață.

Puține personaje ale istoriei moderne a României au parcurs o distanță atât de mare, la propriu și la figurat, precum Ana Pauker. De la Codăești la București, apoi la Viena, Berlin, Paris și Moscova, de la o școală evreiască la conducerea Internaționalei Comuniste și de acolo în birourile Ministerului de Externe de la București, traseul ei biografic pare mai degrabă scenariul unui film decât viața unei femei născute la sfârșitul secolului al XIX-lea într-un sat din actualul județ Vaslui. La apogeul puterii sale, în septembrie 1948, revista americană „Time” i-a dedicat coperta și o descria drept „cea mai puternică femeie în viață”. Era ministrul Afacerilor Externe al României și una dintre figurile cele mai cunoscute ale comunismului est-european. Occidentalii o priveau drept unul dintre principalii reprezentanți ai Moscovei în Europa de Est, iar în România numele ei intrase deja în celebra formulă propagandistică „Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji”. Numai cinci ani mai târziu, aceeași Ana Pauker era arestată, anchetată și pregătită pentru un posibil proces politic. Dacă Stalin ar mai fi trăit câteva luni, este posibil ca finalul ei să fi semănat cu cel al liderilor comuniști executați în procesele staliniste din Cehoslovacia sau Ungaria. 

Ana Pauker s-a născut la Codăești, dar copilăria și-a petrecut-o la București

În primul rând, trebuie lămurit chiar începutul biografiei sale, pentru că în lucrările și articolele românești circulă date diferite privind ziua nașterii. Unele surse indică 13 februarie 1893, altele 13 decembrie. Biografia academică fundamentală realizată de istoricul Robert Levy, bazată inclusiv pe dosarele Anei Pauker din arhivele Cominternului de la Moscova, indică 13 decembrie 1893. Locul nașterii este însă cert: Codăești, județul Vaslui, unde locuiau bunicii săi. La naștere se numea Hannah Rabinsohn. Provenea dintr-o familie evreiască ortodoxă și modestă. Tatăl, Hersh Rabinsohn, avea atribuții religioase în comunitatea evreiască, fiind între altele shohet, persoana care realiza sacrificarea rituală a animalelor conform regulilor iudaice. Familia nu făcea parte din elita economică a târgului. Robert Levy o plasează explicit în zona săracă a societății evreiești de atunci. Legătura ei cu Vasluiul este, așadar, incontestabilă prin locul nașterii, dar Ana Pauker nu și-a petrecut copilăria la Codăești. Părinții ei se mutaseră la București spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar ea a crescut practic în Capitală. 

O fetiță dintr-o familie religioasă care a ales revoluția

Educația primită în familie era profund religioasă. Bunicul era rabin, iar tatăl său încerca să păstreze tradițiile iudaice. Ana a dovedit însă foarte devreme o inteligență ieșită din comun. Ulterior a devenit profesoară de ebraică și studii iudaice într-o școală a comunității evreiești din București, începând să predea încă de la 17-18 ani. Treptat, religia avea să fie înlocuită de o altă credință, de această dată politică. În 1915, Ana Rabinsohn a intrat în Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. Revoluția bolșevică din Rusia din 1917 a radicalizat o parte a stângii europene, iar Ana s-a apropiat de aripa care vedea în Lenin și în noul regim de la Petrograd modelul revoluției mondiale. În 1921, după constituirea Partidului Comunist din România și afilierea sa la Internaționala Comunistă, Ana și Marcel Pauker au ajuns între activiștii importanți ai noului partid. Formațiunea avea să fie scoasă în afara legii în 1924, între altele din cauza supunerii sale față de directivele Cominternului și a poziției asupra frontierelor României. Din acel moment, viața Anei Pauker a devenit cea a unui revoluționar profesionist: clandestinitate, identități conspirative, arestări, deplasări între state și activitate desfășurată pentru o organizație internațională controlată de Moscova. 

Marcel Pauker: soțul pe care Stalin avea să-l execute

În mișcarea socialistă l-a cunoscut pe Marcel Pauker, provenit dintr-un mediu foarte diferit. El era fiul unei familii evreiești înstărite din București, bine educat și cu studii tehnice în străinătate. Cei doi s-au căsătorit și au devenit unul dintre cele mai cunoscute cupluri ale comunismului românesc interbelic. Căsnicia lor a fost complicată, iar activitatea politică i-a ținut perioade lungi de timp separați. Au avut copii, însă viața de familie a fost permanent subordonată revoluției. Uneori copiii au crescut în instituții ale organizațiilor comuniste internaționale, în timp ce părinții se deplasau clandestin între diferite țări. Finalul lui Marcel Pauker avea să reprezinte una dintre cele mai cumplite contradicții ale vieții Anei. În anii Marii Terori staliniste, când chiar vechi bolșevici și comuniști străini refugiați la Moscova au fost arestați cu miile, Marcel Pauker a intrat în vizorul NKVD. A fost acuzat, arestat și executat în 1938. Ana se afla atunci în închisoare în România. Mai târziu, când Moscova i-a cerut să-și denunțe public soțul ca „dușman”, Ana Pauker nu a făcut-o. Cu toate acestea, execuția bărbatului cu care își împărțise viața nu a determinat-o să rupă relațiile cu Stalin sau cu Uniunea Sovietică. A continuat să creadă în proiectul comunist și să-i rămână fidelă politic lui Stalin. 

Moscova: școala în care Ana Pauker devine comunist profesionist

Momentul decisiv al transformării sale politice a venit în 1928, când a intrat la școala Internațională Lenin de la Moscova. Aceasta era una dintre principalele instituții de formare a cadrelor Cominternului. Acolo erau pregătiți activiști care urmau să conducă partidele comuniste din întreaga lume. Ana Pauker a avansat rapid, a intrat în cercurile Internaționalei Comuniste și a lucrat în afara României, inclusiv în Franța. Această experiență explică de ce, după 1944, ea avea să fie percepută drept lidera așa-numitei „facțiuni moscovite” a comuniștilor români. În partid existau atunci mai multe centre de putere: comuniștii care trecuseră prin închisorile românești și gravitau în jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cei care activaseră în clandestinitate în țară și grupul format la Moscova, în centrul căruia se afla Ana Pauker. 

Întoarcerea clandestină în România și procesul care a făcut-o celebră

În 1934, Ana Pauker a revenit clandestin în România, iar un an mai târziu a fost arestată. Procesul său din anii următori a devenit un eveniment internațional pentru stânga comunistă. Era prezentată de propaganda comunistă drept o victimă a „regimului burghezo-moșieresc”, iar numele ei a început să fie cunoscut dincolo de granițele țării. A fost condamnată la zece ani de închisoare. În detenție, Pauker a rămas o militantă disciplinată. A participat la greve ale foamei și continua să se bucure de o mare autoritate între deținutele comuniste. În timp ce ea se afla în penitenciarele românești, la Moscova soțul său era ucis de regimul pe care amândoi îl serviseră. 

Schimbată de România cu un deținut al sovieticilor

În mai 1941 s-a produs un episod extraordinar. România și Uniunea Sovietică au convenit un schimb de prizonieri, iar Ana Pauker a fost eliberată și trimisă în URSS. Printre persoanele primite în schimb de România s-a aflat politicianul bucovinean Ion Codreanu, aflat în mâinile sovieticilor după ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei. La Moscova, Ana Pauker a fost imediat desemnată reprezentanta oficială a Partidului Comunist Român pe lângă Comintern. În timpul războiului a coordonat activitățile comuniștilor români aflați în URSS și activitatea postului de propagandă „România Liberă”. 

Septembrie 1944: Ana Pauker se întoarce într-o țară ocupată de Armata Roșie

După 23 august 1944 și intrarea Armatei Roșii în România, raportul de forțe politice s-a schimbat radical. Ana Pauker s-a întors la București în septembrie 1944 și a devenit imediat una dintre cele mai influente persoane din PCR. Totuși, secretar general a devenit Gheorghe Gheorghiu-Dej. Stalin îl preferase pe Dej pentru această funcție. Împreună cu ceilalți lideri comuniști și sub protecția ocupației sovietice, au participat la procesul prin care pluralismul politic românesc a fost distrus, partidele istorice eliminate, instituțiile statului subordonate partidului, iar România transformată într-o dictatură de tip sovietic. 

Prima femeie ministru de Externe din lumea modernă

La 7 noiembrie 1947, după eliminarea lui Gheorghe Tătărescu din guvern, Ana Pauker a fost numită ministru al Afacerilor Externe. Era o premieră extraordinară. Marile ziare ale lumii anunțau prima femeie din lumea modernă care a deținut funcția de ministru de Externe și, în același timp, primul evreu care devenea ministru în guvernul României. Pentru o femeie născută în 1893, într-o societate în care accesul femeilor la vârful politicii era aproape inexistent, ascensiunea era spectaculoasă. Prestigiul său internațional a crescut enorm. La 20 septembrie 1948, „Time” i-a pus portretul pe copertă. Articolul american o prezenta drept unul dintre principalii poli de putere ai comunismului european și o descria în termenii duri ai începutului Războiului Rece ca pe un fel de reprezentant al lui Stalin la București. Probabil niciun alt om născut în actualul județ Vaslui nu ajunsese până atunci la o asemenea notorietate internațională. 

„Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji”

Ana Pauker făcea parte din nucleul restrâns care conducea țara, alături de Gheorghiu-Dej, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Regimul desființa economia de piață, naționaliza întreprinderile, construia aparatul represiv, aresta adversarii politici și transforma România după modelul sovietic. 

Gheorghiu-Dej își elimină cel mai periculos rival

În 1952, raportul de putere de la vârful partidului se schimbase. Gheorghiu-Dej urmărea de mai multă vreme eliminarea rivalilor. Vasile Luca a fost primul atacat, sub acuzația de „deviere de dreapta” în politica financiară. Ana Pauker și Teohari Georgescu au încercat inițial să-i găsească circumstanțe atenuante. În aprilie 1952, Dej și cîțiva dintre oamenii săi au mers la Moscova. Potrivit relatării păstrate de Gheorghe Apostol, Stalin i-ar fi amintit lui Dej că îl sfătuise deja să se „descotorosească” de Ana Pauker. La Plenara Comitetului Central din 26-27 mai 1952, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost loviți de acuzațiile clasice ale vocabularului stalinist: „fracționism”, „împăciuitorism”, lipsă de vigilență, „deviere de dreapta”, cosmopolitism și sabotarea politicilor partidului. Pentru Ana Pauker, căderea a fost rapidă. Femeia care cu patru ani înainte se afla pe coperta „Time” și discuta de la egal la egal cu cei mai importanți lideri comuniști europeni rămânea fără funcții.

18 februarie 1953: Ana Pauker este arestată

EXECUȚIE…Contextul internațional era extrem de periculos pentru ea. În Uniunea Sovietică se desfășura campania antisemită din ultimii ani ai lui Stalin, iar în Cehoslovacia procesul Slánský tocmai demonstrase că lideri comuniști veterani puteau fi transformați peste noapte în „agenți sioniști”, condamnați și executați. Ana Pauker era candidatul ideal pentru un asemenea proces în România: evreică, fostă cominternistă, cu relații internaționale, implicată în emigrarea evreilor spre Israel și deja epurată politic. Apoi, la 5 martie 1953, Stalin a murit. Moartea dictatorului sovietic a schimbat și soarta Anei Pauker. Un episod devenit celebru arată până unde ajunsese devotamentul ei. Când a aflat că Stalin murise, ar fi izbucnit în lacrimi. Unul dintre anchetatorii comuniști i-ar fi spus atunci, în esență: dacă Stalin ar fi fost încă în viață, tu ai fi fost moartă. Plângea omul fără moartea căruia foarte probabil ea însăși ar fi fost trimisă spre un proces care se putea termina cu execuția. După moartea lui Stalin, procesul nu a mai avut loc. Ana Pauker a fost eliberată din închisoarea în martie 1953, dar a rămas în arest la domiciliu. În februarie 1954, și această măsură a fost ridicată.

Nu s-a mai întors niciodată în politică

CĂDEREA… I s-a permis să lucreze ca traducătoare din franceză și germană pentru Editura Politică. Era o cădere greu de imaginat pentru o persoană care, cu numai cîțiva ani înainte, conducea diplomația României. Regimul continua să o considere periculoasă. În 1956 a fost din nou chemată în fața unei comisii de partid și i s-a cerut să-și recunoască „greșelile”. A refuzat să accepte acuzațiile și a cerut fără succes să fie reprimită în partid. Ana Pauker avusese deja probleme grave de sănătate în perioada în care se afla la putere. În 1950 fusese tratată la Moscova pentru cancer la sân. La sfârșitul anilor 1950 boala a revenit. În primăvara anului 1959, medicii au constatat că recidiva cancerului era într-un stadiu avansat și nu mai putea fi tratată eficient. A murit la București la 3 iunie 1960, la vârsta de 66 de ani. Moartea ei a trecut aproape neobservată public. Femeia pe care „Time” o numise cu doisprezece ani înainte una dintre cele mai puternice persoane ale lumii comuniste dispăruse într-o aproape totală marginalizare.

În mod ironic, nici după moarte cazul nu s-a încheiat

CEAUȘESCU IZBĂVITOR… În 1968, conducerea PCR din timpul lui Nicolae Ceaușescu a anulat decizia din 1954 prin care Ana Pauker fusese exclusă din partid. Era o formă de reabilitare postumă în contextul campaniei prin care noul lider încerca să condamne unele dintre abuzurile perioadei Gheorghiu-Dej.