Local

Copacii din cimitirul de la Bahnari au fost culcați la pământ, iar enoriașii așteaptă acum ancheta protopopului de Vaslui

SUPĂRAȚI… Lucruri neortodoxe par să se petreacă în cimitirul Bisericii de la Bahnari, unde enoriașii au avut parte de o surpriză de natură mai degrabă silvică decât duhovnicească. Aproape toți copacii din cimitir au fost puși la pământ, spre uimirea oamenilor care spun că nu-și amintesc să fi auzit nici de vreo furtună năprasnică. Situația este cu atât mai delicată cu cât, potrivit enoriașilor, mulți dintre copacii tăiați aveau și o valoare sentimentală. Aceștia ar fi fost plantați de-a lungul anilor de rudele celor îngropați în cimitir, în memoria celor plecați dintre noi. Numai că, după ani în care au făcut umbră mormintelor, arborii au ajuns acum la orizontală, fără ca oamenii să știe cine și în baza cărei aprobări a decis că venise vremea unei asemenea „toaletări”. Enoriașii susțin că tăierile s-ar fi făcut fără acordul instituțiilor competente. „Am rămas surprinși pentru că am găsit crucile și mormintele devastate, iar copacii, cei mai mulți dintre ei, erau tăiați și dispăruți. Am întrebat consilierii parohiali, am întrebat vecinii, nimeni nu știe nimic. De aceea, îl rugăm pe părintele protopop să vină aici, să vadă situația, pentru că lucrurile nu sunt normale deloc. Știm că aceste tăieri au fost făcute fără aviz din partea instituțiilor, și aici ne referim la Ocolul Silvic și la Mediu”, au declarat enoriașii din Bahnari. Localnicii spun că i-ar fi identificat și pe cei care au pus mâna pe drujbe, însă nu vor ca povestea să rămână la nivelul discuțiilor de la poarta bisericii. Ei așteaptă acum o reacție oficială din partea Protoieriei Vaslui și declanșarea unei anchete care să lămurească cine a dispus tăierile, dacă au existat aprobări și care a fost motivul pentru care aproape întregul cimitir a fost „eliberat” de copaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button