
Incidentul pentru care a fost judecat s-a produs în seara de 14 ianuarie 2023, când bărbatul își conducea un prieten spre casă. Polițiștii l-au oprit pe un drum comunal și au constatat că avea o alcoolemie de 1,01‰, puțin peste limita de la care fapta constituia infracțiune. Bărbatul fusese la o petrecere cu o seară înainte. Dosarul a ajuns la Judecătoria Hârlău, unde șoferul a fost citat pentru a se prezenta în fața instanței, notează Ziarul de Iași.
Instanța a crezut că era plecat în străinătate
La termenul de judecată s-a prezentat soția bărbatului, care a declarat că acesta era plecat la muncă în străinătate. Ulterior, în dosar a fost depus un proces-verbal potrivit căruia inculpatul nu putea fi adus cu mandat, întrucât se afla în afara țării.
Avocatul bărbatului a precizat însă că acesta era, de fapt, încarcerat în Germania, fără să poată prezenta și documente care să confirme situația. Instanța nu a făcut alte verificări. Au trecut aproximativ zece luni până la pronunțarea sentinței.
Cum inculpatul nu era prezent și nu exista o declarație prin care să își recunoască fapta în fața instanței, judecătorii au ajuns la concluzia că trebuie să aplice o pedeapsă cu executare. În plus, bărbatul mai avea o condamnare pentru tâlhărie și nu era încă reabilitat, astfel că a fost considerat recidivist. Judecătoria Hârlău l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare.
Era deja în penitenciarul Rahova când a fost condamnat
Inculpatul a contestat sentința și a susținut că pedeapsa era prea severă. El a arătat că își recunoscuse fapta în timpul urmăririi penale, dar nu a putut face acest lucru și în fața instanței dintr-un motiv obiectiv: se afla în detenție.
Curtea de Apel a fost de acord că instanța de fond trebuia să facă verificări suplimentare. Mai mult, cu aproximativ o lună înainte de condamnare, bărbatul fusese adus în România și se afla în Penitenciarul Rahova…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/ironia-sortii-un-sofer-a-scapat-de-inchisoare-2551664.html