EDITORIAL | Când la Ivănești există mai multă demnitate decât la Timișoara

“CINE NU SARE, IA CONDAMNARE”… În România ultimilor ani, “statul de drept” a devenit, pentru o parte a taberei autoproclamate pro-europene, un principiu cu geometrie variabilă. Justiția este independentă când îi lovește pe adversari și devine suspectă când ajunge la oamenii “buni”. Agenția Națională de Integritate a fost o instituție respectabilă atât timp cât a constatat incompatibilitatea unui primar de comună și, brusc, a devenit o piesă într-un mecanism politic atunci când concluziile sale l-au privit pe un primar cu pedigree european. Cazurile lui Vasile Novac, fostul primar al comunei Ivănești, și Dominic Fritz, primarul Timișoarei, oferă imaginea acestei duble măsuri.

Nu sunt un admirator al lui Vasile Novac și nu am vreun motiv să-i cosmetizez situația. ANI l-a găsit incompatibil pentru că, în perioada exercitării mandatului de primar, a desfășurat și activitate de medic veterinar. A contestat, s-a judecat și a pierdut în toate instanțele. Consecințele au venit imediat. Astăzi nu mai este primar, chiar dacă desprinderea sa de puterea locală este discutabilă, câtă vreme a ajuns consilier personal al succesorului său.

În cazul lui Dominic Fritz, situația constatată de ANI este cu mult mai gravă și poate fi încadrată cu ușurință la corupție. Vorbim despre aprobarea unui PUZ inițiat de firma unui arhitect timișorean, consilier USR, care îi finanțase campania electorală candidatului Fritz. ANI a considerat că există un conflict de interese administrativ. Fritz a contestat concluzia instituției, iar disputa a ajuns în instanță, unde primarul Timișoarei a pierdut pe linie, la fel ca primarul Novac de la Ivănești. Și aici a început spectacolul dublei măsuri.

Când un asemenea verdict îl privește pe primarul “pro-europenilor”, instituțiile nu mai sunt apărate, ci puse sub semnul întrebării. Apar PSD, CCR, conspirația, sistemul. Se sugerează că judecătorii Curții ar executa comenzi politice și se fac apeluri la mobilizare publică. Cu alte cuvinte, independența justiției pare să fie un principiu obligatoriu numai atât timp cât hotărârile sale confirmă preferințele politice ale celor care o invocă.

În cazul lui Dominic Fritz, nici PSD, nici Putin, nici Trump, nici George Simion și nici Diana Șoșoacă nu l-au obligat să semneze vreun act administrativ. Dacă un ales ajunge într-o situație de conflict de interese, răspunderea pentru propriile decizii nu poate fi transferată automat asupra dușmanilor politici. Or fi judecătorii Curții Constituționale pesediști, însă Fritz a pierdut procesul și la Curtea de Apel Timișoara, dar și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Toți judecătorii au dat dreptate inspectorilor ANI. Chiar tot sistemul judiciar este împânzit cu judecători cumpărați de PSD?

La fel de periculoasă este ușurința cu care discursul despre “ieșitul în stradă” își schimbă semnificația în funcție de cine îl rostește. Protestul pașnic este un drept constituțional și trebuie să rămână așa. Însă tocmai de aceea nu putem transforma contestarea instituțiilor în virtute democratică atunci când vine din tabăra preferată și în amenințare la adresa ordinii constituționale atunci când vine din tabăra adversă. Standardul trebuie să fie același. Ce face acum Dominic Fritz prin chemarea oamenilor în stradă, la proteste, se numește acțiuni împotriva ordinii constituționale, infracțiune pentru care Călin Georgescu s-a pricopsit cu un dosar penal.

În concluzie, Europa nu înseamnă să-ți aperi favoriții indiferent ce fac. Statul de drept nu înseamnă “pedepse pentru ai lor și exonerări pentru ai noștri”. Iar dacă vrem cu adevărat o Românie europeană, regula ar trebui să fie banal de simplă: aceeași ANI, aceeași justiție și aceeași măsură pentru primarul unei comune din Vaslui și pentru primarul Timișoarei. Altfel, nu apărăm statul de drept. Apărăm doar “tribul” sau bula din care facem parte.