IasiMoldova

Cei mai bine plătiți lucrători din Iași au fost creați de Justiție. Ei nu văd însă banii din cauză că muncesc pe datorie

Justiția i-a creat pe cei mai bine plătiți lucrători din Iași. Fără vreo calificare, fără să li se ceară mai mult decât să dea cu mătura, aceștia ajung să fie plătiți chiar mai bine decât judecătorii. Nu vor vedea însă niciun ban, pentru că lucrează pe datorie.

Conform legii, amenzile aplicate de autoritățile publice locale, amenzile rutiere și amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice se fac venituri la bugetul local. Dacă amenda nu este plătită, primăria respectivă se poate adresa justiției, fie pentru a obține executarea silită a contravenientului, fie, atunci când acest lucru este imposibil, pentru a cere transformarea amenzii în muncă în folosul comunității. Astfel de solicitări sunt relativ numeroase. Pe rolul Judecătoriei ieșene, dosarele privind transformarea amenzii în muncă sunt mai multe decât cele privind furturile și tâlhăriile la un loc și aproape la fel de numeroase ca cele referitoare la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

136 de procese verbale de contravenție

În noiembrie anul trecut, primăria Podu Iloaiei s-a adresat instanței, solicitând transformarea amenzilor pe care le avea de plătit Florin C. în ore de muncă. Din 2012 până în 2025, acesta acumulase 136 de procese verbale de contravenție, cu amenzi însumând 40.800 lei. Încercările de recuperare a banilor pe cale administrativă eșuaseră. Somațiile nu duseseră la niciun rezultat. În evidențele fiscale, Florin C. nu figura cu niciun fel de venituri. Nu existau bunuri mobile sau imobile care să poată fi executate silit. În cele din urmă, fusese întocmit un nou proces-verbal, de această dată de constatare și declarare a stării de insolvabilitate. Urmase acțiunea în instanță. Cum toate condițiile legale erau îndeplinite, iar primăria demonstrase că făcuse toate eforturile pentru a recupera banii, dar pur și simplu nu avea cum, magistrații Judecătoriei au aprobat solicitarea orașului și au dispus înlocuirea amenzilor cu obligarea lui Florin C. la prestarea de muncă în folosul comunității.

De unde vine această anomalie

În mod obișnuit, „cursul de schimb” este de o oră de muncă pentru fiecare 50 de lei ce ar trebui încasați ca amendă. Florin C. ar fi trebuit să presteze astfel 816 ore de muncă pentru primărie. Legea limitează însă la 300 numărul de ore de muncă ce pot fi impuse cuiva. Ca urmare, Florin C. va scăpa de amenzi în valoare de 40.800 lei în schimbul a 300 de ore de muncă. El va fi astfel „plătit” cu 136 lei ora de muncă, în condițiile în care un angajat care câștigă salariul mediu net pe economie primește de aproape 4 ori mai puțin, respectiv 36 de lei ora de muncă…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cei-mai-bine-platiti-lucratori-din-iasi-au-fost-creati-de-justitie-ei-nu-vad-insa-banii-din-cauza-ca-muncesc-pe-datorie–1884718.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button