
Pompierii militari au intervenit pentru extragerea victimelor, care au fost scoase din cămin în stare de inconștiență. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, cei doi bărbați nu au mai putut fi salvați, fiind declarat decesul acestora, potrivit News.ro.
La locul tragediei au intervenit o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care unul cu medic. De asemenea, pompierii au trimis și un echipaj CBRN, pentru verificarea eventualelor pericole din interiorul căminului.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia și care au fost împrejurările care au dus la moartea celor doi muncitori…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/tragedie-in-suceava-doi-muncitori-au-murit-dupa-2549135.html