Marea bătălie a apei de la Costești: primăria a vrut să execute un beneficiar al serviciului, însă a ajuns să fie executată… de lege

În motivare, judecătorii au explicat că simplul contract de furnizare a apei nu este, prin el însuși, titlu executoriu. Adică nu poți transforma automat o factură restantă într-o executare silită doar pentru că ai imprimantă și ștampilă. Mai mult decât atât, titlul executoriu emis de primărie nici măcar nu descria în mod corespunzător titlurile de creanță care justificau suma cerută. Cu alte cuvinte, era ca și cum cineva ar veni să-ți spună că îi datorezi bani, dar când îl întrebi „pentru ce?”, îți răspunde: „ei… scrie pe undeva”. Spre ghinionul celor au demarat executarea, instanța nu s-a declarat impresionată de această abordare. Numai că nici primăria nu a cedat armele. Dacă tot ajunsese până aici, de ce să nu mai încerce o dată? A formulat apel și a explicat Tribunalului Vaslui că, de fapt, judecătorii de la prima instanță ar fi înțeles greșit situația, ar fi confundat contractele, rolurile fiscale și, probabil, dacă procesul mai dura puțin, exista riscul să confunde și comuna.
Doar că Tribunalul a citit dosarul
Și după ce l-a citit, a constatat că nu exista nicio confuzie. Judecătoria analizase exact contractul care trebuia și anulase executarea nu pentru că ar fi greșit persoana sau imobilul, ci pentru că procedura de executare nu respectase cerințele legii. Pe scurt, Tribunalul a transmis un mesaj administrativ extrem de elegant: „Problema nu este pe cine executați, ci cum încercați să o faceți”. Astfel, apelul a fost respins, iar sentința a rămas în picioare. Pentru Adrian H, persoana executată, decizia instanței a picat cum nu se putea mai bine, mai ales că a beneficiat de acest serviciu de furnizare a apei. Pentru că aici este ironia supremă: întreaga dispută nu a lămurit dacă omul datora sau nu banii. Instanțele nu au spus că debitul nu există. Au spus doar că primăria nu poate sări peste pașii prevăzuți de lege pentru a-l recupera. Pentru Primăria Costești, în schimb, povestea are și o morală. Se pare că între conducta de apă și Codul de procedură fiscală sunt totuși niște diferențe importante. Conducta poate avea pierderi și tot mai ajunge apa la consumator. Procedura de executare, în schimb, dacă are pierderi, se „sparge” în sala de judecată. Poate că aceasta este și principala povață a cazului de la Costești: nu faptul că un cetățean a cîștigat sau că o primărie a pierdut, ci faptul că administrația publică primește încă o lecție gratuită: procedurile nu sunt simple recomandări, iar ștampila pusă întâmplător pe documente nu înlocuiește legea.